Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cronologiile morţii

Publicat in Observator Cultural, joi 25 februarie 2010 ·

Există o fiziologie a discursurilor catastrofice despre literatură. Ne vine sau nu să credem, acest gen de retorică s-a clasicizat pînă în punctul în care poate fi sistematizat în diacronie sau în tipologii. O microistorie a acestui tip de discurs sau chiar gen critic1 prezintă, nu fără ironie, Alexandre Gefen, în studiul introductiv la dosarul intitulat sugestiv „Tombeaux pour la Littérature“, din numărul şase al revistei Littérature, Histoire, Theorie (LHT), nu cu scopul de a fundamenta un gen, nici cu acela de a pretinde că repetiţia delegitimează prin clişeizare. Mai importante sînt tipologiile stabilite şi analizele cauzale, de substanţă şi de conjunctură. Pentru a simplifica, cea mai relevantă distincţie care reiese este aceea între o teorie istoristă a declinului literaturii văzut ca eşecul unei practici simbolice pe piaţa din ce în ce mai competitivă a democraţiei şi în lumea relati-vizantă a postmodernităţii şi teoria esenţialistă, care pleacă de la ipoteza unei esenţe fundamental agonale a literaturii, care îşi programează dispariţia.

William Marx , Rămas-bun literaturii. Istoria unei devalorizări (sec. XVIII-XX), Coordonarea traducerii şi prefaţa de Alexandru Matei, Editura România Press, Bucureşti, 2009, 280 p.

Ambele teorii au, desigur, corolarul lor de metafore, postúri sau serii de motivaţii; prima teorie consideră literatura o practică simbolică secundară într-o economie concurenţială, foloseşte cartografieri şi cronologii explicative, iar motivaţiile gravitează în jurul supraproducţiei sau, dimpotrivă, a subproducţiei, a nostalgiei suveranităţii umaniste, adică a regretatei etape aurorale a artei; cea de-a doua reifică literatura şi o defineşte printr-o devenire biografică sau biologică, astfel că respectivii declinologi se erijează în profeţi, aducînd explicaţii care ţin de dezvoltarea internă spre autonomizare, respec

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 38 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 59 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°