UPDATE: Barack Obama: ”Nelson Mandela a trăit pentru un ideal. Am pierdut unul dintre cei mai curajoşi şi influenţi oameni. Acum nu ne mai aparţine. El şi-a sacrificat propria libertate pentru libertatea celorlaţi. A ajuns din închisoare, preşedinte”.
”Cât timp voi trăi voi încerca să valorific ce am învăţat din experienţa lui. Eu şi Michelle ne exprimărmm condoleanţe faţă de poporul sud-african şi de familia lui Nelson Mandela”.
”Nelson Mandela a fost un exemplu pentru toţi. Aceasta este moştenirea pe care ne-o lasă. A luat istoria în propriile mâini”.
---
Nelson Mandela, fostul preşedinte sud-african avea 95 de ani. Anunţul a fost făcut de preşedintele Jacob Zuma, potrivit BBC News.
A fost primul preşedinte de culoare sud-african. A încetat din viaţă, joi, a murit la domiciliul său din Johannesburg, după o lungă luptă cu boala, el fiind internat în spital, timp de mai multe luni, dincauza recidivei unei infecţii pulmonare.
După ce a fost externat, preşedinţia din Africa de Sud a descris, în mod repetat, starea lui Nelson Mandela ca fiind critică, dar stabilă.
"Mandela s-a stins.Naţiunea noastră a pierdut cel mai mare fiul său. Oamenii noştri au pierdut un tată”, a declarat preşedintele Jacob Zuma, joi seara.
"Scumpul nostru Madiba va avea funeralii de stat. Drapelul va fi coborât în bernă începând de vineri şi până la înmormântare", a adăugat el Zuma.
Mandela a fost unul dintre cei mai respectati oameni de stat din lume. A fost lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud.
Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa, potrivit CNN.
A fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993 şi a fost ales primul presedinte de culoare al Afric