Înfiinţarea unei companii mixte Romgaz - Gazprom pentru construirea de noi depozite pe teritoriul României se va decide în martie când partea română va prezenta unei echipe de experţi ruşi toate datele privind capacitatea de stocare a României, a declarat Adriean Videanu, ministrul Economiei.
„Discuţiile cu ruşii pe această temă s-au extins de la depozitul Roman - Mărgineni. Mai avem încă 9-10 zăcăminte depletate (epuizate - n.r.) care pot deveni depozite. Până la începutul lunii martie vom avea toate datele care să facă obiectul deciziei pentru demararea colaborării dintre Romgaz - Gazprom în acest sens, dupa discuţii care au durat mai mulţi ani‟, a spus Adriean Videanu, ministrul Economiei.
Potrivit lui Videanu, pe lângă depozitul de la Mărgineni, care va avea o capacitatate între 600 de milioane şi două miliarde de metri cubi, celelalte posibile depozite ar putea totaliza o capacitate de şase miliarde de metri cubi. Ministrul a subliniat că această colaborare nu are nicio legătură cu realizarea South Stream pe teritoriul românesc întrucât gazele din aceste depozite pot fi aduse prin cele trei conducte de tranzit ce traversează Dobrogea.
România a fost invitată oficială să participe la South Stream
Videanu a reiterat declaraţiile făcute ieri potrivit cărora România a primit invitaţia de a participa la South Stream.
„România va analiza cu interes orice iniţiativă care poate contribui la securitatea energetică în România şi în Uniunea Europeană. Am pus la dispoziţia Gazprom toate datele solicitate pentru a finaliza studiile. Medvedev mi-a înmânat invitaţia adresată Transgaz de a participa la proiectul South Stream. Vom analiza această iniţiativă şi, în funcţie de datele suplimentare, ne vom pronunţa‟, a mai spus ministrul, arătând că raspunsul României va fi dat după studiul de fezabilitate făcut de ruşi.
El a mai spus că