Deşi vremea caldă pare încă să ţină cu noi, nu sunt departe zilele în care mercurul din termometre va coborî vertiginos şi trebuie să ne scoatem de la naftalină accesoriile pentru a face faţă frigului.
În această iarnă, designerii au venit în sprijinul doamnelor şi domnişoarelor pasionate de modă şi le propun o multitudine de modele de accesorii pentru acoperirea capului din ţesături şi în culori care se pot asorta la orice tip de ţinută. Indiferent că este vorba de căciuli de blană, de lână, tricotate, de berete sau de pălării, acestea sunt disponibile într-o gamă largă de modele şi culori, capabile să satisfacă dorinţele şi celor mai pretenţioase reprezentante ale sexului frumos. Unele dintre cele mai populare căciuli ale acestui sezon sunt cele din blană. De altfel, blana este întâlnită nu numai la articolele vestimentare, ci şi la accesorii precum pantofi sau genţi. Indiferent că este vorba de modele clasice sau ruseşti, căciulile din blană sunt pe val în acest sezon, potrivindu-se oricărui tip de ţinută. Astfel de căciuli pot fi asortate atât la ţinutele casual, cât şi la cele mai elegante, putând fi purtate cu blugi, cu rochiţe, cu geci de fâş, dar şi cu paltoane.
De altfel, blana este prezentă şi în colecţiile marilor designeri, de la Marc Jacobs, Marni, Jill Stuart, Ralph Lauren, Blumarine şi până la Narciso Rodriguez.
Moda fără blană
În cazul în care nu sunteţi adeptele accesoriilor din blană naturală, puteţi opta pentru materialele ecologice, care, pe lângă faptul că sunt mai ieftine, imită foarte bine materialul original.
Altă soluţie o reprezintă căciulile tricotate, o sursă de inspiraţie putând fi modelele prezente în colecţiile unor designeri celebri, precum Tory Burch, Rochas şi Michael Kors. Astfel de căciuli pot fi purtate atât în dimineţile răcoroase de toamnă, cât şi iarna. În plus, sunt feminine şi di