De abia s-a încheiat turul campionatului primului eşalon de handbal feminin, că deja, după numai patru zile, se dă startul în meciurile din retur, o dată cu etapa a XIV-a. Vor avea loc numai două etape, pentru că Liga Naţională intră din nou în pauză, o pauză mai prelungită, până pe 3 aprilie. În acest interval de timp, echipa reprezentativă se va reuni pentru pregătirea şi susţinerea turneului preolimpic, ce va avea loc la Bucureşti. Între 27 şi 31 ianuarie, naţionala se va pregăti în Poiana Braşov. Între 1 şi 3 februarie vor avea loc meciuri internaţionale, iar între 24 şi 31 martie naţionala se va disputa turneul de calificare la J.O. de la Beijing, turneu la care vor participa, alături de ţara noastră, primele reprezentative ale Ungariei, Poloniei şi echipa de pe locul 2 din campionatul asiatic care se rejoacă în aceste momente, în Japonia. Cât priveşte formaţiile de club calificate în Europa, în special în Liga Campionilor (Oltchim Rm. Vâlcea) şi Cupa Cupelor (Rulmentul Braşov şi „U” Jolidon Cluj), acestea vor susţine meciurile programate pe 9 şi 16 februarie.
Revenind la etapa a 14-a de astăzi, ea programează o dispută ce se anunţă deosebit de interesantă, în sala Giuleşti, între Rapid şi U Jolidon. Şi meciul de pe litoral se anunţă echilibrat, cel dintre Tomis şi HCM Roman, datorită faptului că formaţia gazdă trece printr-o perioadă dificilă. Buzoiencele, cu sabia deasupra ca-pului, nu au voie să mai facă vreun pas greşit dacă au de gând să se salveze de la retrogradare, iar meciul cu băimărencele este unul potrivit pentru a-şi trece în cont cele două puncte.
Vâlcenele cu siguranţă îşi vor menaja titularele, pentru că formaţia din Sf. Gheorghe nu le poate pune probleme. Braşovencele nu s-au întors acasă după meciul de la Buzău, pentru că astăzi ele vor evolua la Brăila.
Programul complet al etapei: Tomis Constanţa – HCM Roman (24-22), Rapi