Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discoteca unde a fost ucis românul Cosmin Costea a fost închisă

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

După două morţi violente în şase zile, zona discotecilor din Torrejon de Ardoz, unde a fost ucis acum o săptămână şi românul Cosmin Virgil Costea, a fost înţesată de poliţişti, fiecare client al barurilor fiind legitimat şi percheziţionat "la sânge".

"Parcă suntem la închisoarea Alcatraz". O tânără, în fustă scurtă, se plânge unei prietenă, alături de care dorea să intre într-o discotecă din zona de distracţie din Torrejon de Ardoz. Tinerei nu îi pică bine să vadă vastele desfăşurări de forţe de ordine care au luat în stâpânire bulevardul Constituţiei, unde în şase zile au fost ucişi doi tineri, unul de naţionalitate română şi unul de naţionalitate dominicană. Agenţi ai Unităţii de Intervenţie Poliţienească şi ai Poliţiei Locale i-au verificat şi înregistrat pe toţi cei care doreau să intre în aceste localuri în acest weekend recent încheiat, scrie El Pais.

Cei fără acte asupra lor, duşi la Poliţie

"Domnule agent, nu am la mine actul de identitate", îi spune un bărbat poliţistului de la UIP. Funcţionarul, departe de a-l amenda, îl anunţă că este reţinut. Bărbatul găseşte repede o soluţie: îl sună de pe telefonul mobil pe fratele său, care îi aduce documentele într-un suflet. "Ne interesează, mai presus decât orice, ca oamenii să aibă asupra lor documentele de identiatate şi să nu poarte arme", spune unul din agenţii Poliţiei. Ultimele două morţi violente înregistrate în zonă au fost săvârşite cu arme de foc şi cuţite.

Intrarea în zona unde s-au produs crimele este practic închisă. Cum încearcă vreun autoturism să intre, poliţiştii îl opresc şi îi obligă pe toţi ocupanţii maşinii să coboare. "Ai tot ce îţi trebuie ca să sfârşeşti la Comisariat", îi spune un poliţist unui şofer. Acesta nu poartă nici un fel de act de identitate asupra lui, în ciuda faptului că se afla la volanul maşinii. Restul amicilor săi au actele asupra lor, ceea ce, pentru m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°