Premierul Victor Ponta a participat miercuri la semnarea unui acord ce prevede continuarea cooperarii intre Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, Ministerul Educatiei Nationale din Romania si Institutul "Eli Wiesel", informeaza Agerpres. Sursa imagine: transilvaniareporter.ro
"Eu am recunoscut ca prima data am avut acces la date privind Holocaustul din Romania aici la dumneavoastra si ca, in mod sigur, la fel ca si cei din generatiile mai mari, din generatia mea, au constatat ca la scoala s-au evitat partile sensibile ale istoriei. Cred ca avem obligatia de a ne asuma trecutul, asa cum este el, si de a spune intotdeauna si lucrurile rele. Cred ca singurul lucru rusinos este sa nu recunosti, sa nu accepti istoria. Si cu sprijinul dumneavoastra si cu sprijinul ministerului Educatiei sunt convins ca generatiile noi vor fi mai bine educate si mai bine informate fara niciun sentiment suplimentar de vinovatie, ci doar asumand istoria si cunoscand-o pentru a nu mai accepta niciodata, nu repetarea sa, dar nici macar cosmetizarea sa, ceea ce cred ca este foarte important", a declarat premierul Victor Ponta la finalul ceremoniei de semnare a acordului cu Muzeul Memorial al Holocaustului in timp ce efectua un scurt tur al muzeului.
Radu Ioanid, seful diviziei de cercetare arhivistica din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington, cel care l-a insotit pe premier in periplul sau muzeal, a declarat, la randul sau, ca in ceea ce priveste Holocaustul nu se poate vorbi de vinovatia unui popor, ci de a unui regim politic.
"Ma bucur ca ati folosit cuvantul vinovatie pentru ca punctul nostru de vedere a fost intodeauna ca nu este vorba de vinovatia unui popor, este vorba de vinovatia unui regim politic", a spus Radu Ioanid.
Seful diviziei de cercetare arhivistica din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului a oferit in cadrul p