•Banii vor putea fi folositi pentru proiecte destinate imbunatatirii infrastructurii turistice, transportului, reabilitarii zonelor industriale, infrastructurii din cadrul mediului de afaceri
Maine, la Piatra Neamt, va fi lansat programul Phare 2004 - 2006, componenta coeziune economico-sociala. Evenimentul se va petrece sub patronajul Agentiei de Dezvoltare Nord-Est si coordonarea presedintelui Regiunii, Lucian Flaiser. Spre deosebire de anii anteriori, fondurile europene vor fi gestionate in alte moduri, iar destinatia acestora va fi diferita. Prioritate au programele care sunt destinate constructiilor de drumuri sau reabilitarii acestora. Finantarile europene vor fi directionate pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri nationale, a zonelor de turism si a imbunatatirii conditiilor de munca din zonele industriale. Fondurile alocate prin programul de finantare al Uniunii Europene, Phare, pentru urmatorii doi ani, pentru Regiunea de Dezvoltare Nord Est se ridica la o valoare de peste 146 milioane Euro. Astfel, in perioada 2004 - 2006, Romania va beneficia prin programul Phare de finantari in valoare de aproximativ 467,8 milioane Euro, din aceasta suma circa 21,6 la suta revenindu-i Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. Celelalte 7 regiuni vor primi cate aproximativ 12 la suta din totalul finantarii acordate. In ultimii doi ani, judetul Iasi a beneficiat de circa 25 la suta din fondurile Phare acordate Regiunii Nord-Est. Ca noutate, in urmatorii ani, de fondurile Phare vor putea beneficia doar consiliile judetene, consiliile locale urbane si institutiile de administrare a drumurilor. Valoarea medie a unui proiect se va ridica la suma de 7 milioane Euro. Banii care vor fi repartizati prin accesarea finantarilor vor putea fi folositi pentru proiecte destinate imbunatatirii infrastructurii turistice, transportului, reabilitarii zonelor industriale, inf