Glumind şi nu prea, am putea spune că, purtătoare fiind a "Ordinului Andrelei", în grad de mare maestră, a împletit firul, dar şi anii, când pe faţă, când pe dos, i-a dat la spate şi nu a scăpat nici un ochi, nici o vitregie a sorţii, până a ajuns la 104 de ani.
A împletit şi croşetat atât de mult, încât, dacă ar pune fir lângă fir, ar ajunge să îmbrace toate "madmoazelele" şi scorţoşii de la Palatul Parlamentului. În frunte cu cea mai televizată purtătoare de ghemuri şi aţă, Nuţi, spaima andrelistelor, cea mai bogată croşetătoare (permiteţi necuvântul?) din Europa de Est. Însă femeia, doamna despre care vorbim, este cea mai vârstnică purtătoare de ac şi croşetă. Elisabeta, pe numele ei. Elisabeta Ungureanu. "Regina" Elisabeta întâia (între bătrâni), de Ciric (Iaşi). Prinţesa firului de trudă şi a unei meserii pe cale de dispariţie.
FIU DE 80 DE ANI ŞI STRANEPOŢI. Are strănepoţi şi un fiu de 80 de ani. Îşi îngrijeşte gospodăria, atât cât poate, pentru că locuieşte singură. E adevărat, se deplasează foarte greu prin curte. Merge sprijinită în două beţe, dar, chiar şi aşa, cară singură apă într-o găleată pe care nu o umple niciodată. Se hrăneşte singură, ascultă radioul, ascultă televizorul, da!, ascultă, pentru că nu se mai oboseşte să privească, şi aşa privirea îi e înceţoşată. Deh, vârsta! Iese în fiecare zi în curte să admire stejarul plantat de soţul său cu doi ani înainte de a muri. "Hă, hă, demult, pe când aveam eu vreo optzeci de ani!". Vorbeşte cu el ca şi cum ar vorbi cu bărbatul. Îl întreabă de sănătate, de vreme. De ce-l bate vântul, de ce nu se scutură de zăpadă. Când îşi mai aduce pe coama scorţoasă câte o păsarică? El nu a auzit niciodată cuvântul criză, nici nu-i trebuie... De când a plecat soţul său pe lumea cealaltă, l-a îngrijit. L-a udat, l-a curăţat, i-a făcut gard înalt. I-a atins frunzele şi i-a mângâiat braţele, nerv
