Mesajul a fost trimis. Multumesc!

7 juniori vor face saltul spre prima echipă! Cum va arăta NOUL CFR

Publicat in Pro Sport, luni 7 martie 2011 · ·

"Mizează pe juniori", este directiva lui Paszkany cătreMinteuan. Tiut, Negruţ, Ene, Păun, Mocan, Creţu şi Buş vor fi noilestele din Gruia

Ieşiţi din cursa pentru Champions League, şefii din Gruia anunţăreconstrucţia echipei din temelii. "Vom folosi mai mult junioriipână la final", i-a transmis Paszkany lui Minteuan.

Primul ciclu de juniori crescuţi cu adevărat de "feroviari" a ajunsla maturitate. Anul 2002 a consemnat startul poveştii de succes a"marelui" CFR. Însă, tot atunci, nişte puşti precum Tiut, Creţu,Mocan, Negruţ sau Buş asimilau abecedarul jocului cu balonulrotund. Timpul care s-a scurs de atunci a adus trofee şi multăstrălucire poveştii "vişinii", dar, în spatele bliţurilor, copiiiau asudat şi s-au făcut mari. Iar acum, le-a venit rândul. "O să amo discuţie cu staff-ul tehnic ca în următoarele etape să jucăm cumai mulţi jucători tineri. Să le dăm mai multe şanse. Pentru mineEuropa League nu este un obiectiv", a anunţat finanţatorul ArpadPaszkany imediat după înfrângerea cu Timişoara, care a ucis şiultimele şanse ale CFR-ului de a prinde măcar un loc de LigaCampionilor.

"Ei suntviitorul CFR-ului"

Preşedintele Iuliu Mureşan a întărit ideea reîntineririi echipei,ţinând cont că miza acestui sezon s-a volatilizat. "Vom forţajuniorii dacă tot suntem ieşiţi din luptă. Avem ocazia acum săpromovăm juniori talentaţi pentru a aplica politica de remaniere alotului", a declarat conducătorul. Junii care anul trecut pierdeaufinala campionatului naţional la juniori A, Tiut, Creţu sau Negruţ,au şansa să facă rocada în prima echipă cu Nuno Claro, Maftei sauNicoară. Dar ei sunt doar o parte din copiii care sunt pregătiţi săfacă acest pas! "Avem şapte jucători pe care se poate baza Minteuandin care cinci sunt la loturile naţionale. Ei pot fi viitorulCFR-ului", susţine Gheorghe Vasile, şeful centrului de copii şijuniori al "fero

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 48 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Canotaj: Încă o medalie pentru România la Szeged – bronz la 8+1 masculin

News.ro acum 30 minute
Echipajul de 8+1 masculin format din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Euro

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 3 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°