Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghioane, Cernat si Stoica se vor multumi cu Cupa UEFA

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 15 noiembrie 2002

Prima faza a grupelor Ligii Campionilor s-a incheiat miercuri seara, o data cu disputarea partidelor etapei a sasea din grupele E, F, G si H. Spre deosebire de Cristi Chivu si Bogdan Lobont (ambii de la Ajax Amsterdam), care s-au calificat marti in faza a doua a grupelor, romanii Tiberiu Ghioane, Florin Cernat (ambii de la Dinamo Kiev) si Alin Stoica (FC Bruges) nu vor juca in turul urmator al celei mai importante competitii fotbalistice europene intercluburi.

In partida cu Juventus Torino, care s-a disputat pe stadionul „Olimpic“ din Kiev si pe care Dinamo a pierdut-o cu 1-2, Ghioane a fost titular, iar Cernat a intrat pe teren in minutul 67, in locul lui Rincon, dupa ce italienii preluasera conducerea pe tabela de marcaj. In ciuda acestei infringeri, Dinamo Kiev se putea totusi califica daca Newcastle United nu ar fi cistigat cu 3-2 meciul de la Rotterdam cu Feyenoord, formatia engleza inscriind golul victoriei in ultimul minut de joc prin Bellamy. Echipa britanica a obtinut astfel o calificare nesperata, mai ales ca in primele trei etape nu cistigase nici un punct. Dinamo Kiev s-a clasat pe locul al treilea in grupa E si va juca in turul al treilea al celei de-a doua competitii fotbalistice europene intercluburi, ultima pozitie din grupa fiind ocupata de Feyenoord, care nu isi va mai putea apara astfel trofeul cucerit in sezonul trecut in Cupa UEFA.

Pentru a se califica in faza a doua a grupelor Ligii Campionilor, echipa romanului Alin Stoica avea nevoie de un rezultat de egalitate in meciul din deplasare cu Lokomotiv Moscova, coroborat cu o infringere sau o remiza a formatiei Galatasaray in intilnirea cu Barcelona. Belgienii au pierdut insa cu 0-2 partida din capitala Rusiei si nu au putut profita de pasul gresit facut de Galata, care a fost invinsa cu 3-1 de echipa catalana. Alin Stoica a jucat pina in minutul 84, cind a fost inlocuit cu N. Ceh. Al

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Reducerea livrărilor de gaze spre Europa a adus anul trecut pierderi de 6,9 miliarde de dolari pentru Gazprom

G4Media acum 41 minute
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Eu

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°