85% din datorie se plăteşte acum, iar restul datoriei se va achita în lunile aprilie şi mai ale anului următor
Ieri, la Braşov a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Primăriei Braşov şi ai CET Braşov SA, pe de o parte şi ai GDF Suez Energy România (fostul Distrigaz), pe de altă parte. La discuţii au participat primarul George Scripcaru, consilierii locali Carmen Ionescu (PNL), Imre Gabor (UDMR) şi Mihai Ghirdă (PSD), directorul general al CET, Florin Cuţitei, reprezentanţi ai sindicatului din CET şi reprezentanţi GDF la cel mai înalt nivel, Cristian Dandu, director Direcţie Tranzacţii Corporative de Energie, Nicholas Richard, director adjunct Direcţie Tranzacţii Corporative de Energie, Ovidiu Enache, responsabil recuperări debite. Întâlnirea a durat mai bine de două ore, iar la final s-a ajuns la un acord destul de bun pentru partea braşoveană, după cum ne-a declarat primarul George Scripcaru. Discuţiile s-au axat pe stingerea obligaţiilor de plată pe care CET-ul le are faţă de furnizorul de gaze. Au fost analizate mai multe propuneri pentru rezolvarea acestei situaţii, dar până la urmă a fost decisă propunerea făcută de primarul George Scripcaru. „Reprezentanţii GDF au acceptat plata a 56 de milioane de lei imediat, ceea ce reprezintă 85% din datoria CET către GDF, fără penalităţi, ştergerea în totalitate a penalităţilor, iar plata celorlalte 10 milioane de lei care mai rămân din datoria către Distrigaz să fie plătită în cursul anului 2010, în lunile aprilie şi mai. S-a mai decis şi ridicarea ipotecilor de pe terenurile CET. Cei de la Distrigaz sunt nişte tipi foarte complicaţi, pentru că reprezintă o structură comercială şi gândesc foarte la rece, din punctul de vedere al afacerii lor. Pentru ei e afacere, pentru noi e o problemă socială. E o situaţie delicată, însă noi am avut interesul să găsim o soluţie pentru a nu mai avea probleme cu căldura