Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL: Roberta Anastase i-a numărat de două ori pe liberalii înscrişi în PDL

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

PNL susţine că preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a omis să spună că cei 200 de foşti liberali care s-au înscris luni în PDL Constanţa sunt aceleaşi persoane a căror înscriere în PDL a fost anunţată şi în luna februarie.

“Doamna Roberta Anastase doreşte să ne demonstreze cu obstinaţie că numărătoarea greşită a voturilor din Parlament nu a fost o pură întâmplare. Aşa cum numără voturile, preşedintele Camerei Deputaţilor îşi numără şi proaspeţii membri de partid. “, afirmă liberalii printr-un comunicat.

“Ceea ce omite să ne spună doamna Anastase este faptul că, în luna februarie, PDL Constanţa anunţa cu mare pompă înscrierea a 200 de foşti liberali în rândurile partidului aflat la guvernare, în urma unui parteneriat între Eugeniu Cojocaru, care se revendica drept fost lider al pensionarilor liberali, şi preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru. Aceleaşi persoane care s-au înscris şi luni în PDL”, se arată într-un comunicat de presă al PNL .

Potrivit liberalilor, Eugeniu Cojocaru a fost exclus din PNL în iunie 2010, nefiind niciodată membru activ şi nici ales în vreo structură de conducere a PNL Constanţa.

Carnetul de partid şi ciorba de burtă

Liberalii ironizează şi maniera în care au fost primiţi în PDL pensionarii şi foştii liberali. “Doar un carnet portocaliu te face demn să mănânci o ciorbă gratuită. Atent instruiţi de liderii locali ai PDL, cu proaspetele carnete de membru înmânate de doamna Anastase pe masă, pensionarii s-au putut alinia să se înfrupte din bunătăţile oferite graţie partidului de guvernare.”

Aproximativ 250 de foşti membri PNL, care au părăsit formaţiunea în ultimele şase luni, au primit, luni, carnetele de membru PDL, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la un restaurant din Mamaia, în prezenţa şefului PDL Constanţa, Gigi Chiru, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 31 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 48 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°