Deputaţii au adoptat marţi Legea privind parteneriatul între stat şi biserică, cu 254 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 5 abţineri. Legea prevede ca până la 80% din banii necesari proiectelor de asistenţă socială derulate de biserică să fie suportaţi de la bugetul de stat, restul de 20% fiind acoperit, de către biserică, prin donaţii şi sponsorizări.
Potrivit unui comunicat al deputatului PDL Raluca Turcan, obiectivul principal al legii este acela de a facilita implicarea Bisericii, alături de autorităţile locale şi de comunitate, în desfăşurarea unor activităţi din sfera asistenţei sociale.
Principiile care stau la baza finanţării activităţilor sunt: libera concurenţă, eficacitatea utilizării fondurilor publice, transparenţa, tratamentul egal, cofinanţarea - de minimum 20% din partea solicitanţilor - implicarea comunităţii. De asemenea, se va asigura participarea tuturor cultelor şi asociaţiilor şi fundaţiilor, arată comunicatul.
Prin implicarea Bisericii, se oferă o soluţie complementară de suport social, în condiţiile în care este cunoscut deficitul de resurse la bugetul de stat, mai ales pe fondul crizei economice, a declarat Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.
Deputatul a precizat că iniţiativa, depusă de 90 de parlamentari democrat-liberali, prevede oferirea de sprijin unităţilor de cult pentru a furniza servicii de asistenţă socială.
Prin acest proiect, PDL răspunde direct dezbaterii despre reforma sistemului de asistenţă oferind o soluţie de dreapta, derivând firesc din doctrina sa creştină, prin implicarea autorităţilor locale şi a bisericii, a mai precizat Turcan.
Autorităţile administraţiile locale vor deveni parteneri la proiecte prin punerea la dispoziţie a terenurilor, clădirilor şi a unor sume de bani necesare derulării acţiunilor finanţate.
Sunt vizate următoarele categorii de