Or, bunastarea materiala trebuie conjugata cu sanatatea, cu un mediu curat, cu integritatea psihologica si culturala. Traditia buddhista considera fericirea ca nefiind atasata doar de lucruri materiale si servicii, ci drept rezultatul unei profunde munci de introspectie si de compasiune pentru ceilalti. Economia buddhista distinge intre valoarea superficiala, legata de dorinte si stimulata sau chiar creata prin publicitate, si valoarea reala, determinata de capacitatea unui bun de a satisface o trebuinta legata de un trai mai bun. Exista deci un consum pozitiv si unul negativ. Viziunea buddhismului este una holistica, ce are in vedere ansamblul consecintelor sau externalitatilor pozitive si negative, materiale si spirituale. Ideea de cale de mijloc indeamna la moderatie, optimul bunastarii reprezentand intr-adevar o cale de mijloc intre maximizarea si minimizarea consumului sau a placerii. In unele cazuri, chiar non-consumul total poate avea consecinte favorabile asupra dezvoltarii. Dimpotriva, supraconsumul poate avea consecinte negative atat asupra consumatorului, cat si asupra celor care sunt astfel privati de resursele necesare. Buddhismul asociaza multumirea sau satisfactia cu absenta dorintelor artificiale. Calea sa spre bunastare implica reducerea dorintelor artificiale si sustinerea dorintelor legate de calitatea vietii. Cel mai mult difera economia buddhista de cea ortodoxa in ce priveste conceptia despre munca. In conceptia ortodoxa, ea este un rau necesar. Pentru angajator este un cost ce trebuie, desigur, redus la minimum, in timp ce pentru lucrator, ea reprezinta o „dezutilitate", un sacrificiu al timpului sau, al confortului sau, acceptat pentru un salariu compensatoriu. Pentru buddhism, munca are trei functii: a) ofera persoanei sansa de a-si utiliza si dezvolta facultatile; b) ii permite sa-si depaseasca egocentrismul, pentru a colabora eficient cu al