Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Carstea va fi operata pe creier, in SUA

Publicat in Romania Libera, marți 4 august 2009 ·

Celebra cantareata Elena Carstea trece printr-un moment critic, dupa vestea pe care a primit-o in urma unui consult medical efectuat in Statele Unite, unde s-a stabilit de trei ani impreuna cu familia.

Medicii i-au descoperit artistei un anevrism intracranian dezvoltat, care ii pune in pericol viata si care necesita o interventie chirurgicala urgenta.

Elena Carstea este programata pentru operatie pe 12 august, iar doctorii s-au aratat ingrijorati de rezultatele interventiei, intrucat anevrismul este localizat intr-o zona cu risc - in spatele ochilor, unde interventia este mult mai dificila.

Elena s-a casatorit prima data in august 2003, cu omul de afaceri Ionut Laza, de care a divortat insa dupa numai trei luni. Potrivit Gardianul, vedeta si-a vandut proprietatile din Bucuresti si s-a retras la Medias, unde locuieste mama ei. In 2006, s-a indragostit de un afacerist american, Glenn Muttard. Acesta, convins si el ca si-a gasit jumatatea, a cerut-o in casatorie. Nunta au facut-o la Miami, in 12 septembrie 2006, fericiti ca destinul le-a dat o sansa pentru a-si reface viata, caci si Glenn avusese parte de o casatorie nereusita, din care au rezultat doi copii. La inceputul lui 2008, dupa mai bine de un an de asteptare, Elena a obtinut si pentru fetele ei dreptul de sedere in Statele Unite. Sanda (9) si Adriana (12) s-au acomodat de minune in Palm Beach, unde merg la scoala, si isi viziteaza de cate ori pot bunica de la Medias. Celebra cantareata Elena Carstea trece printr-un moment critic, dupa vestea pe care a primit-o in urma unui consult medical efectuat in Statele Unite, unde s-a stabilit de trei ani impreuna cu familia.

Medicii i-au descoperit artistei un anevrism intracranian dezvoltat, care ii pune in pericol viata si care necesita o interventie chirurgicala urgenta.

Elena Carstea este programata pentru opera

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti – Bărbat de 46 de ani, mort după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri

News.ro acum 21 minute
Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost agresat de doi tineri, pe un bulevard din Sectorul 6. Ar fi fost lovit în cap cu bâte. ”La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 2 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 5 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 2 ore
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 35 minute
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Medicul Adrian Marinescu, despre starea lui Florin Piersic: Nu vorbim de o infecţie nosocomială

Libertatea acum 2 ore
Directorul medical al Spitalului Matei Balş din Bucureşti, Adrian Marinescu, a declarat marți, 14 mai, că Florin Piersic, care este internat la Spitalul Foișor de săptămâna trecută, nu numai că se ridică singur din pat, ci poate chiar sta în picioar

Fostul corespondent Pro TV Marius Buga condamnat la închisoare cu executare pentru acte sexuale cu doi minori instituționalizați

HotNews acum 2 ore
Potrivit sentinței pronunțate marți, 14 mai, de Judecătoria Târgoviște Marius Buga are de ispășit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare. Decizia nu este definitivă. Procurorii l-au acuzat pe Buga că a profitat de poziția sa publică pentru a câști

Vremea

București
acum

12°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°