Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, a declarat ieri că ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, va emite alt ordin privind numirea directorilor de şcoli, care să fie în concordanţă cu noua lege a educaţiei naţionale. „Urmează să se reglementeze în următoarea săptămână, pentru că legea adoptată prin asumare nu a fost supusă unei moţiuni de cenzură. Legea va trebui să intre în vigoare şi vor intra noile reglementări. În consecinţă, ministrul va modifica ordinul pe care l-a trimis în teritoriu şi care, de fapt, nu a creat efecte. El nu a fost aplicat, deci, oarecum, discuţia s-a inflamat inutil“, a declarat Duvăz.
Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita, a precizat luni că PD-L şi PSD au stabilit ca ordinul ministrului educaţiei să nu producă efecte până la finalul săptămânii, când va fi promulgată noua lege a educaţiei şi finalizate normele pentru organizarea concursurilor pentru directorii de şcoli. Social-democratul a declarat că PD-L şi PSD au discutat „în mod clar“ în şedinţa coaliţiei despre ordinul emis de ministrul Ecaterina Andronescu, stabilind că trebuie promulgată noua lege a educaţiei şi finalizate, în paralel, până la sfârşitul săptămânii, normele metodologice pentru organizarea concursurilor pentru funcţiile de directori de şcoli, în acel moment ordinul devenind „caduc şi putând fi revocat“. El a adăugat că aceste partide au convenit că termenul este finalul săptămânii. Întrebat dacă, până la intrarea în vigoare a normelor metodologice, Ecaterina Andronescu intenţionează să numească directori prin ordinul de ministru, Nichita a răspuns: „S-a discutat foarte clar să nu se schimbe directorii de şcoli, ei sunt în clipa de faţă numiţi cu delegaţie şi nu poţi să-i schimbi“.
Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ieri că nu are „nici o problemă“ să plece din fruntea ministerului, dar a subliniat că acest lucru nu va