Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali îl vrea, dar Reghe spune 'nu'! Soluţia celei mai mari probleme a Stelei, ignorată de staff: este apt 100% şi printre cei mai buni pe post

Publicat in Pro Sport, marți 11 decembrie 2012 ·

Victoria Stelei în faţa Astrei a fost ultimul meci din acest an disputat în Liga I, iar victoria cu 2-0 a roş-albaştrilor a mărit ecartul faţă de giurgiuveni la 10 puncte. După fluierul final al partidei, Gigi Becali a dezvăluit că vrea să întărească echipa în perspectiva returului şi a pronunţat câteva nume, printre care şi cel al rapidistului Rui Duarte.

Fundaşul dreapta al Rapidului şi-a depus memoriu la LPF după ce nu şi-a mai primit banii de mai bine de trei luni, iar patronul Stelei a pus ochii pe portughezul care, în opinia sa, ar rezolva problemele din banda dreaptă, acolo unde macedoneanul Georgievski va reapărea abia spre finalul returului.

Rui Duarte nu este însă agreat de Laurenţiu Reghecampf şi de unul dintre manageri, care l-ar fi refuzat şi pe celălalt portughez al Rapidului dorit de Becali. "Am o poziţie din partea staff-ului în ceea ce îl priveşte pe Teixeira de la Rapid, peste care aş putea trece uşor, dar care îmi lasă o urmă de îndoială. Îl vreau şi pe Rui Duarte, dar staff-ul spune nu. De aia zic să joace cu ăştia dacă refuză jucătorii pe care vreau eu să-i aduc" , a spus Becali după meciul cu Astra.

Până când se va hotărî dacă îl va înregimenta în această iarnă, Rui Duarte aşteaptă soluţionarea memoriului său, care va fi anunţată în cursul săptămânii viitoare, după care va analiza ofertele care vor veni pe adresa lui. Abia revenit după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon două luni, fotbalistul este complet refăcut, fapt demonstrat şi în ultimele trei meciuri ale sezonului în care a fost integralist pentru giuleşteni. "Nu am niciun fel de probleme musculare, mă simt bine şi pot juca la cel mai înalt nivel", a spus Rui Duarte pentru ProSport.

Victoria Stelei în faţa Astrei a fost ultimul meci din acest an disputat în Liga I, iar victoria cu 2-0 a roş-albaştrilor a mărit ecartul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 40 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 59 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°