Ionuţ Ojoc încă n-a dat Bac-ul, dar ştie exact cum să facă profit de pe urma reciclării PET-urilor. Sunt peste 100 de proiecte depuse până acum, dar banii ar ajunge cam pentru 1.100 de planuri.
Primele 100 de proiecte ale tinerilor care s-au înscris în programul "10.000 de euro nerambursabili pentru prima afacere" vor fi trimise la începutul săptămânii viitoare spre evaluare. Reprezentanţii Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM spun că, de când s-a lansat, din 22 februarie, s-au depus în medie cam 20 de proiecte pe zi şi speră ca în maximum două luni să fie demarată prima afacere.
În total, pentru proiect este alocat un buget care ajunge pentru minimum 1.100 de planuri de afaceri, în condiţiile în care toate ar fi creditate cu maximumul sumei - 10.000 de euro.
Firmă de reciclare, visul unui licean
Printre tinerii care vor să se apuce de o afacere este şi Ionuţ Ojoc, un gălăţean de doar 19 ani, elev în clasa a XII-a. Vrea să-şi facă firmă de "recuperare şi reciclare a materialelor, precum şi producţie de materie primă secundară - măcinătură plastic".
În ceea ce priveşte finanţarea, nu are emoţii. "Sunt sigur că va fi finanţat, proiectul este făcut foarte bine, e documentat, şi am căutat cele mai bune oferte de pe piaţă la utilaje", spune Ionuţ.
La proiect a lucrat non-stop cam o săptămână, iar cel mai mult i-a luat munca de teren, partea de documentare. "În Galaţi, există şase firme care se ocupă de reciclare, am fost la fiecare şi i-am întrebat cum merge piaţa şi cum îşi organizează activitatea", povesteşte tânărul.
Firma îşi va desfăşura activitatea la ţară, în zona comunei Lieşti, la aproximativ 60 de kilometri de Galaţi. "Voi avea 4 angajaţi, iar targetul se va întinde pe o rază de aproximativ 20 de kilometri în jurul acestei comune. Ţinta e să strâng apr