Chiar si cel mai nenorocit laborator de chimie din amarita tara in care traim are in dotare o eprubeta. De la elevi care urasc chimia ca untura de peste, pina la pasionati care viseaza si noaptea formulele alcanilor sau alchenelor nu exista nimeni sa nu fi umblat cu un astfel de recipient. Fie ca a pus turnesol peste o substanta oarecare, fie ca a vizualizat reactia dintre un acid si o baza, invatacelul a vazut ca in eprubeta forfota poate sa fie imensa pentru citeva momente. Daca totul decurge conform scenariului si subiectul asculta de profesoara, dupa citeva momente insa, totul se linisteste si reintra in normal. Cam asa arata si fotbalul romanesc pina acum. Presedintii schimbau punctele ca fetele de masa patate la restaurante (chiar si cei care nu lucrasera in trecut in aceasta bransa), o mina se spala pe alta si totul iesea cum s-a stabilit. Titlurile erau luate de cine trebuie, de retrogradat, retrograda cine trebuie, de promovat, promova cine trebuie. In ciuda amicitiilor si a bornelor stabilite de a fi atinse mai ceva ca la orientare turistica mai era nevoie de cineva. De un soi de Robin Hood negativ, care sa ia punctele de la cel sarac si sa le bage in traista celui bogat. Si pentru ca acesti oameni trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus arbitri. Rasplata data de sforari marionetelor era pe masura. Pe lista FIFA ajungeau baieti de baieti care stiu si sa fluiere strimb si sa aiba in vocabular "shakespeariana" expresie "Do you want a girl?", comisioanele asigurate pentru "serviciile" de redistribuire a punctelor erau grase, pina si etapele de linistire dupa vreo asasinare a unui meci erau platite. Chiar daca se mai gasea cite un nebun care sa atite atmosfera din eprubeta fotbalului autohton, imediat erau pusi acolo neutralizanti rapizi, amenintarile de curatire raminind mereu la stadiul de agitarea caragialeasca a sticlutei cu "vitrion". Bine, bine, dar eprub