Françoise Sagan (1935-2004) a fost copilul teribil al literaturii franceze din anii ’50-’60. Una dintre pasiunile scriitoarei cu romane devenite bestselleruri în întreaga lume au fost automobilele.
Devenită dependentă de calmantul Palfium (un înlocuitor al morfinei) în urma unui accident de maşină, scriitoarea s-a internat într-o
clinică de dezintoxicare:
„De multă vreme n-am mai trăit cu mine însămi. Efectul e ciudat. Sunt cinci sau şase persoane cu care aş prefera să-mi petrec timpul, recunosc, iar asta conferă un fel de condescendenţă propriilor mele relaţii. Câteodată mă joc cu degetele, sunt binedispusă. În rest, mă las în voia absurdei bătălii împotriva timpului şi a Nr. 815. (Păcat! Nu e o dată din istoria Franţei, aş recunoaşte-o.) De-acum înainte, cred că singurele momente în care mă simt fericită cu mine însămi, în afara celor petrecute cu ceilalţi şi în afară de cele câteva clipe de exaltare sau de satisfacţie psihică pe care mi le oferă natura, nu vor mai putea fi decât cele literare. Astfel, scriitorii ar cădea în aceleaşi capcane ca şi contabilii, meseriaşii sau ca alţii la fel de îndobitociţi de muncă. Şi s-ar trezi mai târziu în ghearele unei singurătăţi nepăsătoare: ţi se face pielea de găină. În fine, atunci când nu mai ai pe cine îmbrăţişa, iar singurătatea este egală cu o muncă pe care nimeni nu ţi-o mai cere, pesemne că viaţa e tristă... Se pare că va fi tot mai greu, sunt absolut convinsă, de azi-dimineaţă mă tot sufoc. Din câte văd, trebuie să mă agăţ de ceva. Spiritul urcă şi coboară necontenit între două crize. Să ridic receptorul, să-mi iau acel aer curajos, să explic pe îndelete că, hotărât lucru, aşa ceva e de nesuportat. Vor face ei ceva ca să-mi întârzie momentul plecării. Tot ce încerc să fac pentru mine se-ntoarce împotriva mea, e destul de înspăimântător."
„Ce singur poţi fi uneori"
Puţini scriitori s-au