Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volksbank a trecut pe profit la şapte luni, cu un câştig de 6,2 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 septembrie 2011 ·

Volksbank, a şasea bancă locală după activele deţinute, a trecut pe profit în iulie, rezultatul net fiind de aproape 6,2 mil. euro comparativ cu o uşoară pierdere la finalul primului semestru, a declarat vicepreşedintele băncii Lucian Cojocaru.

Rezultatul este conform cu standardele internaţionale de raportare (IFRS). În primele şapte luni, veniturile din dobânzi ale băncii s-au ridicat la circa 73 mil. euro, cele din trezorerie la peste 10 mil. euro, iar comisioanele bancare şi spezele au contribuit cu aproape 5 mil. euro la veniturile Volksbank. Provizioanele pentru riscul de credit au continuat să reprezinte principala categorie de cheltuieli, în condiţiile în care soldul acestora a crescut cu 64 mil. euro în primele şapte luni.

La sfârşitul lui iulie, activele Volksbank România se ridicau la 4,8 miliarde de euro, din care 3,1 mld. euro erau credite acordate. Banca raportează însă în continuare pierdere după rezultatul calculat potrivit standardelor româneşti de contabilitate (RAS). Pierderile conform RAS s-au ridicat la 73 mil. euro în primele şase luni.

Volksbank, a şasea bancă locală după activele deţinute, a trecut pe profit în iulie, rezultatul net fiind de aproape 6,2 mil. euro comparativ cu o uşoară pierdere la finalul primului semestru, a declarat vicepreşedintele băncii Lucian Cojocaru.

Rezultatul este conform cu standardele internaţionale de raportare (IFRS). În primele şapte luni, veniturile din dobânzi ale băncii s-au ridicat la circa 73 mil. euro, cele din trezorerie la peste 10 mil. euro, iar comisioanele bancare şi spezele au contribuit cu aproape 5 mil. euro la veniturile Volksbank. Provizioanele pentru riscul de credit au continuat să reprezinte principala categorie de cheltuieli, în condiţiile în care soldul acestora a crescut cu 64 mil. euro în primele şapte luni.

La sfârşitul lui iulie, activele Volksbank România s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 29 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 33 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 57 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 17 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum o ora
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°