Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profil de torţionar

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Mihăiţă Stoica, adică Mimi, după cum îi zicea Gigi Becali, s-a dat ieri într-un spectacol total. Când spune că e mare şmecher la fotbal şi că nimeni nu poate câştiga un duel verbal cu el, s-ar putea să nu fie departe de adevăr. Numai că şmecherilor din fotbal li se mai şi înfundă câteodată, lui i s-a mai lungit puţin lanţul. Se vede treaba că n-a învăţat nimic din ce i s-a întâmplat patronului său. Cât despre duelul verbal, e limpede: ăsta ţipă, te-njură, te scuipă! Doar să fii ca el, ceea ce e imposibil, să-i poţi face faţă. Păi el a debitat în plină conferinţă de presă chestia aia cu golaverajul şi nimeni n-a avut curajul să-i atragă atenţia acolo, pe loc. Bine, e posibil ca nici cei de faţă să nu fi fost edificaţi, mulţi dintre ei îndeplinesc rol de conductori. Alt motiv pentru care nu se poate tranşa o dispută cu marele manager este modul în care îţi trânteşte „argumentele”: cine nu vede cât de bun e Tatu, n-are treabă cu fotbalul... Cu asta a luat piuitul oricui. Antrenori, pe care lumea fotbalului nu poate să-i mai încapă, sunt pafarişti dacă l-au desfiinţat pe Tatu. Cât despre ziariştii care l-au luat peste picior sau suporterii care l-au huiduit, ăştia nici nu există. Sau ar face bine să nu existe. Domnilor, de fapt suntem răsfăţaţi ai soartei. Vă daţi seama ce carieră fulminantă ar fi avut Stoica Mihai în anii ăia sumbri ai comunismului? Nu ţi l-ai fi dorit pe-ăsta ca anchetator dacă ai fi luptat în est. Îţi trântea din prima că nu meriţi să mai trăieşti dacă nu-ţi dai seama cât de bun e Tătucul Stalin. Şi apoi îşi dădea silinţa să-ţi dai seama... Ori să fii trimis în coloniile de muncă de la Salcia sau Periprava şi să-l ai pe Meme supraveghetor la tăiat de stuf sau la diguri... Brr, asta da viziune! De-aia zic, ferice de noi că putem să râdem de unul ca ăsta, în alte vremuri n-ar fi fost râsul nostru.

Mihăiţă Stoica, adică Mimi, după cum îi zicea

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 30 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 23 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 38 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

Semimaratonul Bucureşti, la a 13-a ediţie » Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători!

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție Bucharest Half Marathon, iar evenimentul reunește mai multe curse de alergare.

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°