O ploaie torenţială cu gheaţă cât oul de porumbel a distrus în această după-amiază aproape 400 de hectare de culturi agricole de pe raza comunei Cornu Luncii, judeţul Suceava.
1 /.
Potopul s-a abătut în jurul orei 16.00, în trei sate ale comunei, Sasca Mare, Păiseni şi Şiria. A durat aproape 45 de minute şi a provocat pagube semnificative.
„Au tras şi clopotele la biserică cu gândul că ploaia se va dispersa, dar nu a fost aşa. Ca acum nu s-a întâmplat niciodată, am 63 de ani şi aşa ceva nu am mai văzut”, a mărturisit o femeie din Sasca Mare.
„Mi-a luat găinile, au murit toate, am şi doi porci şi încerc să-i scot, dar au anunţat că la noapte vin iar ploi şi năcaz”, plângea o bătrânică.
Aproape 400 de hectare au fost distruse la o primă evaluare. Necazul vine după ce ieri, într-o altă comună suceveană, Şerbăuţi, grindina a afectat aproape 500 de hectare de culturi agricole.
RECOMANDĂRILE EDITORILOR:Elena Udrea şi Dorin Cocoş anunţă: După 10 ani, căsătoria noastră a luat sfârşitHoroscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate CINCI zodii
Au inventat un caz de malpraxis ca să înfunde un coleg incomod
CELE MAI POPULARE ŞTIRI:
CEL MAI SEXY fotomodel împlineşte 21 de ani | GALERIE FOTO HOT CE FĂCEA UN ITALIAN ÎN ROMÂNIA? SEX CU MINORE de 13 ani. ȘOCANT! Părinții LE OBLIGAU SĂ SE PROSTITUEZE
Un studiul medical NOU asupra CREIERULUI îi pune pe BĂRBAȚI într-o situație JENANTĂ față de FEMEI