Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasionaţii de ştiinţă şi tehnică, aşteptaţi la UAIC Iaşi

Publicat in Flacara Iasului, luni 11 martie 2013 ·

Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi găzduieşte, luna viitoare, preselecţia pentru competiţia internaţională FameLab, de comunicare a științei. Aflată la cea de a VI-a ediţie, competiţia este organizată de British Council în asociere cu Cheltenham Science Festival, din Marea Britanie, în peste 24 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia, America și Africa de Sud. Persoanele care doresc să participe, se pot înscrie până pe 15 aprilie, preselecţia urmând să aibă loc pe 17 aprilie, ora 10.00, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, amfiteatrul „Alexandru Myller“, corp A, et. 1. Se pot înscrie persoanele pasionate de ştiinţă şi tehnologie, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc, totodată, să-şi dezvolte abilităţile de comunicare. „Fiecare participant va avea la dispoziţie trei minute pentru a prezenta, la alegere, o temă legată de inginerie şi ştiinţă, matematică sau medicină, fără ajutorul unei prezentări Power Point sau a unei alte prezentări electronice, şi cu un aport limitat al recuzitei. Prezentarea va trebui să fie distractivă, originală, să aibă acurateţe ştiinţifică şi să atragă atenţia publicului neavizat“, arată reprezentanţi ai UAIC Iaşi. Juriul, format din specialişti din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, al comunicării şi mass-media, va alege zece finalişti care să concureze în cadrul finalei naţionale, care va avea loc la sfârşitul lunii mai, în Bucureşti. Concurenţi vor fi evaluaţi în funcţie de acurateţea ştiinţifică a conţinutului, claritatea în comunicarea ideilor, dar şi efectul pe care prezentarea îl va avea asupra juriului şi publicului. Concurenţii selectaţi să participe în finală, vor participa la un stagiu obligatoriu de pregătire în domeniul comunicării, în limba engleză, în perioada 27-28 aprilie, la Bucureşti. Câştigătorul Famelab România va concura apoi, în perioada 4-9 iunie, în finala internaţională a Cheltenham Science

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 5 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 4 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 6 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 3 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 7 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 6 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°