Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă 23 de şcoli din Teleorman se desfiinţează anul acesta!

Publicat in Adevarul, marți 14 iunie 2011 ·

De pe harta unităţilor de învăţământ din Teleorman au fost şterse anul trecut 90 de şcoli, iar anul acesta vor dispărea încă 23. Comasarea din raţiuni financiare mută elevii la alte şcoli, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean va trebui să găsească microbuze pentru transportul acestora.

Comasarea unităţilor de învăţământ din judeţ a început anul trecut când 90 de şcoli şi grădiniţe au fost desfiinţate, pentru că aveau un număr prea mic de elevi şi menţinerea lor în funcţiune nu se mai justifica. Procesul continuă şi anul acesta, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis ca, începând cu 1 septembrie 2011, alte 23 de şcoli din judeţ să îşi închidă porţile. Comasarea atinge şi două unităţi şcolare din Alexandria, din cauza numărului mic de elevi. Începând cu următorul an şcolar Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6 nu va mai exista, ci va deveni structură a Şcolii cu clasele I-VIII “ Alexandru Colfescu”. Cei aproximativ 300 de elevi vor învăţa în acelaşi spaţiu ca până acum, dar unitatea nu va mai avea conducere şi nici buget propriu. De la Liceul teoretic “ C-tin Noica”, care avea clasele I- XII dispar clasele primare şi cele de gimnaziu. Cei 80 de elevii din clasele I-VIII de aici vor fi transferaţi la Şcoala generală nr. 5.

Elevii din sate vor merge la şcoala din centrul comunei

Celelalate 21 de unităţi şcolare care se desfiinţează provin din mediul rural şi aveau un număr de elevi sub limita impusă de Legea Educaţiei. “ Aceste şcoli au în medie între 100 şi 150 de elevi, iar legea prevede un număr mai mare de 300 de elevi. La majoritatea unităţilor se practica învăţământul simultan din cauza numărului mic de elevi la o clasă” a spus Constantin Amarie, inspector general al ISJ Teleorman.

Printre şcolile care se desfiinţează se numără cele din satele Merişani, Tecuci, Băcăleşti, Balta Sărată, Clăniţa, Cucuieţi sau Blejeşti, Sericu, Dulceanca , A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 40 minute
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 30 minute
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 11 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 32 minute
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 9 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum o ora
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°