Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atelierele EducaTIFF care te învaţă cum să faci filme. Din 25 octombrie, la Cluj

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Programul de educaţie media şi cinematografică, numit simplu EducaTIFF, continuă în această toamnă. Atelierele care îi vor învăţa pe curioşi cum se face un film încep de vineri, 25 octombrie, iar proiecţiile de filme care pot fi văzute în cadrul acestei secţiuni încep abia vineri, 8 noiembrie.

EducaTIFF este un program din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, creat în 2009, cu scopul de a-i atrage pe cei mai mici cinefili spre a şaptea artă. Însă, pe termen lung, aşa cum spun organizatorii, scopul este de a dezvolta o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media.

Anul acesta, EducaTIFF va avea loc în perioada 25 octombrie-17 noiembrie, la Casa TIFF şi Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Cei mai tineri cinefili şi însoţitorii lor vor avea parte de un program de proiecţii special alese pe categorii de vârstă (cls. II - VIII) şi ateliere de film pentru elevi şi familii. La aceste ateliere, elevii vor învăţa noţiunile de bază pentru realizarea unui scurt filmuleţ de animaţie.

Pe parcursul celor cinci ediţii, EducaTIFF a devenit o importantă platforma educaţională, ce s-a extins din 2012 în afara Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Selecţia din această toamnă cuprinde titluri precum Lotte şi misterul pietrei Lunii, o animaţie estoniană prezentată în secţiunea Generation a Festivalului de Film de la Berlin în 2012, Freddy, faţă de broscoi, o animaţie daneză ce-i are în mijlocul acţiunii pe Victor şi prietenii săi, ameninţaţi constant de capcanele puse la cale de Freddy, zis „faţă de broscoi” sau Pierdut in Africa, o dramă daneză care îl prezintă pe Simon, (11 ani), care călătoreşte împreună cu mama sa adoptivă în Kenya, ţara în care s-a născut el şi unde pasiunea lui pentru fotbal îl conduce într-o aventură periculoasă. Bazat pe romanul clasic al americanului Mark Twain şi turnat aproape integral în Ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare

Wall-Street.ro acum 13 minute
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Cluj. Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Agerpres.

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 18 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum 45 minute
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 27 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 29 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°