Romsilva Bacău va pune în vânzare 3.000 de pomi de Crăciun, respectiv 2.000 de brăduţi şi 1.000 de molizi. Licitaţia se va ţine până la sfârşitul săptămânii, urmând ca de lunea viitoare brăduţii să ajungă pe piaţa băcăuană.
„Chiar dacă este criză, ne-am gândit să menţinem acelaşi număr de pomi de Crăciun, ca la sfârşitul anului trecut. Sperăm că vânzările vor fi bune“, ne spune Neculai Arsinte, şeful Biroului Producţie de la Romsilva. Deşi mai sunt câteva zile până când brăduţii vor ajunge la comercializare, preţurile au fost deja bătute în cuie.
„Costul unui brad de Crăciun este de la 25 de lei. Molizii sunt mai ieftini, preţul de pornire fiind de 15 lei”, precizează Neculai Arsinte. O alternativă pentru băcăuanii cu dare de mână ar fi brazii la ghiveci. Aceştia pot fi achiziţionaţi cu preţuri cuprinse între 60 şi 180 lei. Sunt disponibili şi brazi din import, foarte frumoşi, dar cu preţuri pe măsură, de ordinul sutelor de lei.
Tot în această perioadă, atât poliţiştii băcăuani cât şi silvicultorii vor intesifica acţiunile de combatere a traficului de pomi de Crăciun, mai ales în zonele de pe Valea Muntelui. „Persoanele depistate că taie şi fură pomi de Crăciun vor răspunde penal pentru această faptă“, precizează subinspector Narcisa Butnaru, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău.