Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prăjituri contaminate cu fecale, descoperite în restaurantele din Ikea

Publicat in Antena 3, marți 5 martie 2013 ·

Gigantul suedez de mobilă Ikea a anunţat marţi că va retrage din restaurantele sale cu autoservire din 23 de ţări tarte în care autorităţile sanitare chineze au descoperit bacterii care sunt în general dovada unei contaminări cu fecale, relatează AFP.

Ikea a precizat că a luat această decizie după ce autorităţile vamale chineze au distrus 1.800 de prăjituri denumite "chokladkrokant" (o tartă cu migdale, ciocolată, cremă de unt şi caramel), interceptate în noiembrie în portul Shanghai.

Potrivit cotidianului anglofon Shanghai Daily, testele au stabilit faptul că aceste tarte conţin "un nivel excesiv de bacterii coliforme".

De obicei, aceste bacterii sunt puţin periculoase pentru consumatori, însă ele reprezintă "un indiciu al contaminării cu fecale, chiar dacă nu este întotdeauna cazul", a explicat un microbiolog din cadrul autorităţii suedeze de securitate alimentară, Mats Lindblad.

Tartele retrase au fost produse de un furnizor suedez, Almondy.

La rândul său, o purtătoare de cuvânt a Ikea, Ylva Magnusson, a subliniat că nivelul de contaminare cu aceste bacterii nu reprezintă un pericol grav pentru sănătatea publică.

La sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, Ikea a retras de la vânzare chifteluţele comercializate în 25 de ţări, după ce s-a descoperit că ele conţineau carne de cal, ingredient care nu era menţionat pe etichetă.

Gigantul suedez de mobilă Ikea a anunţat marţi că va retrage din restaurantele sale cu autoservire din 23 de ţări tarte în care autorităţile sanitare chineze au descoperit bacterii care sunt în general dovada unei contaminări cu fecale, relatează AFP.

Ikea a precizat că a luat această decizie după ce autorităţile vamale chineze au distrus 1.800 de prăjituri denumite "chokladkrokant" (o tartă cu migdale, ciocolată

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 25 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 22 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°