Si mai transant, primul raspuns la intrebarea "Cum s-a constituit O panorama a artei romanesti" ar putea fi formulat limpede si sec: intimplator. E tentanta juxtapunerea picturii facute in comunism cu cea de-acum. Ce din trecutul ei grafiat e preluat de noul establishment. Analiza poate oferi surprize, o data neplacute, alta data, de-a dreptul reconfortante. Categoria celor ce serveau direct regimul era una masiva, straina exemplaritatii, rutiniera, comoda, mai si beneficiind copios de subventiile venite din partea forurilor propagandei. Inscriindu-se in imunditatile estetice ale vremii, "Cintarea Romaniei" asigura o justificare comoda celor ce nu-si propuneau decit minimul transfigurarii. Din pacate, groasa categorie era completata si de citeva nume notorii, nerezistind, astea, presiunilor: Ciucurencu, Baba, Catargi - embleme ale picturii autentice - aureolau, in negativ, cohortele de harnici ai pensulei. Cel putin, lucrarile acestora, alaturindu-se grosului, rezistau din unghi strict valoric. Somptuoasele pinze ale ultimului - desi se aliniau tematicii la zi, cea cu tenta muncitoreasca - aduceau picturii prinosul meritat. Spatiul imens al cazangeriei, cu volute duse pina in pragul abstractului, facea ca accentul sa cada pe forma, cele citeva siluete marunte de cazangii servind doar ca simple accente cromatice. Muncitorii lui Baba - mai degraba fapturi ale abrutizarii - prevesteau, de fapt, seriile tirzii, cu tipologiile lor cosmaresti. Sustragindu-se canonului impus, pictori din generatia mai tinara parasisera definitiv tematica la zi, refugiindu-se, cu demnitate, in pictura ca atare, asigurindu-si, iata, o perenitate inatacabila. Abstractele "gradini suspendate" ale lui Ion Gheorghiu, anulind mai vechile lui imagini conventionale, se impuneau, socant, intr-un orizont nou, inrudit celui modern european. Mai mult, obligind pe condeierii de serviciu sa le accepte. Ve