Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Suleyman a cucerit un sat din Banat

Publicat in Adevarul, duminică 24 martie 2013 ·

Locuitorii din Bănia, judeţul Caraş-Severin, s-au îmbrăcat în personaje de telenovelă, săptămâna trecută, la începutul Postului Paştelui.

De sute de ani, Fărşangul este o manifestare tradiţională în comuna Bănia, împrumutată de la etnicii germani. Anul acesta, evenimentul asemănător unui bal mascat a fost dominat de personajele din filmul serial „Suleyman Magnificul - sub domnia iubirii“.

Manifestarea preluată la finele Evului Mediu de la etnicii germani colonizaţi aici de către Imperiul Austro-Ungar presupune mascarea participanţilor şi parodierea unor probleme morale şi sociale. Singurii care se maschează sunt bărbaţii, chiar dacă este vorba de personaje feminine.

Anul acesta, tema de bal mascat au fost personajele TV, iar majoritatea participanţilor din comuna Bănia au încercat să reconstruiască atmosfera serialului „Suleyman Magnificul“. Aşa a ajuns să descalece în localitate renumitul sultan, alături de tot alaiul său de la palat: de la Hurrem şi celelalte cadâne, până la Ibrahim, Bali Bey, Mustafa, boierii Sumbul, Gul şi chiar bucătarul Seker.

Cei din Bănia au avut grijă să-şi confecţioneze din timp caftane şi turbane aidoma celor îmbrăcate de personajele din film şi au încercat să realizeze şi o parte a decorurilor, instalând în centrul comunei chiar şi un cort străjuit de eunuci. Desigur, au fost prezente şi alte personaje. Ilie Florin Căpăţână, un localnic, spune că a ales să se costumeze în Adriana Bahmuţeanu, iar primarul localităţii, deşi absent, a fost totuşi prezent la manifestare, unul dintre săteni costumându-se chiar în primar.

„Ideile cu personaje din filme se reiau în fiecare an. Anul acesta, totul a plecat de la o doamnă, Florica Ciuta,

ea a venit cu această idee şi toţi au fost de acord. Au fost în jur de 40 de persoane mascate, toţi bărbaţi“, a explicat Bălan Silvestru, primarul comunei Bănia.

SE FACE HA

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 45 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 46 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 55 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 51 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°