● De la un timp, nu mai percepi oamenii în întregul lor, ci în detalii. E ca şi cum ţi s-ar dezvălui un univers de care nu aveai cunoştinţă. Deşi nu era unul îndepărtat, ci universul profesiei tale. A trebuit ca un medic să-mi atragă atenţia asupra nărilor "exagerat de energice" ale unei moderatoare tv, ca să-mi dau seama că nici n-ai nevoie de mai mult ca să ştii cu cine ai de a face. Lucrurile au devenit şi mai clare când mi-am imaginat cum ar fi să conversez cu dânsa faţă-n faţă. Doamne, cum îi mai tremură nările când ţine să-şi impună părerile! De aproape le auzi zbârnâitul. Nări cu muşchi de atac la o femeie. Natura nu putea închipui ceva şi mai contrar feminităţii.
● După ce discută cusururile unui popular om politic, înţelegându-se de minune, doi invitaţi la o emisiune tv cu un apăsat caracter alectoral descoperă, în pauza publicitară, că s-au referit fiecare la altcineva. Le propun să facem cuvenita corecţie, iar cei doi răspund în acelaşi climat de înţelegere: Tot dracu’ ăla e!
● Cu artiştii plastici se petrece un lucru ciudat: fac ani în şir tot ce ştiu ei că le e mai bine, dar comentariile de la operă, indiferent de natura şi de calitatea lor, îi lovesc în motivaţii şi schimbări de metodă, făcând ce spun unii şi alţii c-ar fi mai bine. Cunosc câţiva artişti ce promiteau mult, dar cărora criticii le băgaseră în cap că nu sunt suficient de novatori şi de intelectualiceşte avansaţi. Au dat-o scurt pe formule plicticoase, dar de circulaţie internaţională, eşuând într-o producţie pentru snobilimea saloanelor şi a expoziţiilor. Corneliu Baba avea dreptate: talentul nu se dă pentru toată viaţa. Doar unu, doi dintr-o mie merg pe linia marelui talent până la bătrâneţe. Cei mai mulţi îşi epuizează harul creator într-un număr de ani, de regulă puţini. Ce urmează e o resemnare productivă.
● O greşeală într-un titlu îl face şi mai
