Am în faţă rezumatul cărţii "Credinţă adevarată", de Iosif Ton, apărută în România în 1934, retipărită la Roma în 1968 şi din nou tipărită la Munchen în 1985. Sunt impresionante personalităţile care au gândit, au spus şi au scris despre perioada de întuneric a valahilor (românilor) sub bulgari şi ceilalţi slavi din regiunea noastră. Iată câteva din aceste personalităţi, Nicolae Iorga, D. Drăghicescu, I. Bogdan, E. Lovinescu, Sextil Puscariu.
Apoi, cei care au desăvârşit calea de până azi în Ardeal şi Banat, a poporului valah (roman), latin, ca; Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samui(e)l Micu Klein. Toţi prezintă adevărul istoric că valahii (latinii) au fost toţi romano-catolici, devenind forţat ortodocşi din secolul IX. Din acest secol, al IX-lea, sub presiunea Imperiului Bulgar, când acesta a cucerit Dacia la sud şi nord de Dunăre, catolicismul existent în comunităţile valahe a fost înlocuit cu "ortodoxia". Astfel, în biserici s-a introdus limba şi alfabetul bulgar. Cu o agresivitate ieşită din comun, bulgarii au impus ca celor care vor mai folosi limba latină în biserici să li se taie limba. Este un fapt real. După căderea Imperiului Bulgar, la 1018, ritul slav era atât de inrădăcinat încât s-a continuat până în secolul al XVII-lea. Este unul din nenumăratele elemente fatale a istoriei noastre. "Legea strămoşească" ne spune însă că la origini am fost toţi romano-catolici.
Apusul este cel care a iniţiat renaşterea conceptului de popor al valahilor, limba şi ulterior literatura noastră. Este epoca nouă, din secolul al-XVII-lea încoace. Ca să-l citez pe Sextil Puşcariu "...atunci ni s-au deschis tot mai largi porţile spre vestul luminat, prin care pătrundeau obiceiuri europene, literatura apuseană şi gusturi pentru îndeletniciri artistice. Iar când prin aceleaşi porţi intrară, ca nişte apostoli, în aureola luminii intensive, acei câţiva bărbaţi venind de l