Una dintre particularităţile frapante ale Romei este, fără îndoială, densitatea materiei ce concretizează gesturi istorice. Într-un perimetru relativ restrîns convieţuiesc temple, biserici, palate, grupuri statuare sau decoraţii parietale, într-o fermecătoare dezordine (temporală) aparentă. Un exemplu convingător ar fi, de pildă, zona delimitată de Corso Vittorio Emanuele II şi de cursul leneş şerpuitor al Tibrului, ce deschide drumul către Trastevere. Descoperi aici, răspîndite în jurul faimoasei Campo dei Fiori – loc al unui pitoresc vacarm cotidian, dar şi al execuţiilor capitale de odinioară, unde şi-a aflat sfîrşitul, printre alţii, Giordano Bruno –, nu mai puţin de şase notabile edificii seculare, construite de la sfîrşitul secolului al XV-lea pînă la jumătatea celui următor: Palazzo della Cancelleria, cu o arhitectură bramantiană, Palazzo Massimo, celebru pentru faţada curbă concepută de Baldassare Peruzzi, Palazzo della Farnesina ai Baulari, actualmente un splendid decor pentru Muzeul Barracco, Palazzo Ricci, cîndva acoperit în întregime de frescele lui Polidoro da Caravaggio, impunătorul Palazzo Farnese, de şantierul căruia s-a ocupat la un moment dat Michelangelo Buonarotti şi, în sfîrşit, cîţiva paşi mai departe, Palazzo Spada. Acest ultim stabiliment atrage atenţia din cel puţin trei motive: ornamentica sculpturală a faţadei, galeria perspectivală şi, desigur, colecţia de artă. Comanditarul acestei antreprize a fost, în 1549, cardinalul Girolamo Capodiferro, dornic pesemne să fie reprezentat în spaţiul public de o construcţie modernă, opulentă. Astfel, pe structura tradiţională a unei casa grande, a înflorit un amplu program decorativ, tipic manierist, ce juxtapune steme heraldice, ghirlande, creaturi înaripate, scene mitologice, vrejuri vegetale şi statui de eroi romani (Iulius Caesar, Augustus, Fabius Maximus, Traian etc.), aşezate în nişe. De pe