Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE/ MUZEELE LUMII. Palatul cardinalilor Spada

Publicat in Observator Cultural, joi 13 august 2009 ·

Una dintre particularităţile frapante ale Romei este, fără îndoială, densitatea materiei ce concretizează gesturi istorice. Într-un perimetru relativ restrîns convieţuiesc temple, biserici, palate, grupuri statuare sau decoraţii parietale, într-o fermecătoare dezordine (temporală) aparentă. Un exemplu convingător ar fi, de pildă, zona delimitată de Corso Vittorio Emanuele II şi de cursul leneş şerpuitor al Tibrului, ce deschide drumul către Trastevere. Descoperi aici, răspîndite în jurul faimoasei Campo dei Fiori – loc al unui pitoresc vacarm cotidian, dar şi al execuţiilor capitale de odinioară, unde şi-a aflat sfîrşitul, printre alţii, Giordano Bruno –, nu mai puţin de şase notabile edificii seculare, construite de la sfîrşitul secolului al XV-lea pînă la jumătatea celui următor: Palazzo della Cancelleria, cu o arhitectură bramantiană, Palazzo Massimo, celebru pentru faţada curbă concepută de Baldassare Peruzzi, Palazzo della Farnesina ai Baulari, actualmente un splendid decor pentru Muzeul Barracco, Palazzo Ricci, cîndva acoperit în întregime de frescele lui Polidoro da Caravaggio, impunătorul Palazzo Farnese, de şantierul căruia s-a ocupat la un moment dat Michelangelo Buonarotti şi, în sfîrşit, cîţiva paşi mai departe, Palazzo Spada. Acest ultim stabiliment atrage atenţia din cel puţin trei motive: ornamentica sculpturală a faţadei, galeria perspectivală şi, desigur, colecţia de artă. Comanditarul acestei antreprize a fost, în 1549, cardinalul Girolamo Capodiferro, dornic pesemne să fie reprezentat în spaţiul public de o construcţie modernă, opulentă. Astfel, pe structura tradiţională a unei casa grande, a înflorit un amplu program decorativ, tipic manierist, ce juxtapune steme heraldice, ghirlande, creaturi înaripate, scene mitologice, vrejuri vegetale şi statui de eroi romani (Iulius Caesar, Augustus, Fabius Maximus, Traian etc.), aşezate în nişe. De pe

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 5 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 6 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 5 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 10 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 4 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Marius Tucă Show începe joi, 30 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

11°
joi

11°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/23°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°