S-a vorbit destul de mult, si avizat, despre cele doua valuri ale generatiei lirice '60 si despre evolutia pe care momentele diferite ale debutului editorial au marcat-o inca din start. PoeTii care au debutat mai devreme, la inceputul deceniului sapte, au
Exemplul lui Nichita Stanescu este cel mai relevant. Intrand pe scena poeziei noastre, el o schimba, facand-o sa-i semene si sa se raporteze, de acum inainte, la diversele lui experiente si experimente. Lirica romaneasca se abstractizeaza si se moduleaza dupa viziunile, elegiile, jocurile si capriciile acestui autor pe cat de original, pe atat de influent. Lectia despre poezie e tinuta, practic, pe versurile lui.
In schimb, poeti la fel de originali - dar intr-un alt sens liric - precum Leonid Dimov, Ileana Malancioiu, Angela Marinescu, Emil Brumaru, lansati editorial spre sfarsitul aceluiasi deceniu, au in epoca o influenta mult mai redusa. Desi nimeni nu le contesta valoarea, iar critica le comenteaza favorabil fiecare aparitie, ei nu ajung la varful canonului din acea perioada, si cu atat mai putin in constiinta publica. Intre Nichita Stanescu si Leonid Dimov, Ana Blandiana si Ileana Malancioiu, Adrian Paunescu si Angela Marinescu, Marin Sorescu si Emil Brumaru, poetii vremii sunt cei mentionati si aici, si atunci, primii.
Reversul medaliei acestui succes urias este uzura, in timp; daca nu a poeziei ca atare, in mod sigur a imaginii unor scriitori aflati multa vreme in prim-plan. Dupa trei decenii, raportul se va schimba. Influenti, din anii '80 incoace si mai ales dupa Revolutie, sunt tocmai poetii de prim ordin, dar porniti din pozitia a doua. Dimov, venerat de "optzecisti", Angela Marinescu si Emil Brumaru, idolatrizati de poetii tineri de astazi, isi impun in fine propria lectie artistica - ascultata, invatata, inganata, dusa bine sau rau mai departe...
Pe culoarul serp