Nu trăim chiar în cea mai rea dintre lumile posibile, mai există oameni şi instituţii capabile să se implice şi să atenueze necazurile celor din preajmă.
Cu vreo 15 ani în urmă, Ziarul de Iaşia lansat o campanie de ajutorare a copiilor superdotaţi, din mediul rural, fără posibilităţi financiare de a urma şcoli superioare. Campania şi-a dovedit, în timp, eficienţa, zeci, poate sute de copii, graţie acestui proiect, şi-au urmat/îşi urmează vocaţia. La un moment dat, m-am implicat şi eu în susţinerea morală a unei superdotate absolvente a Liceului „Alecsandri”, Alina Scarlat, care nu avea nicio sursă de subzistenţă. De altfel, liceul îl urmase, ea şi sora ei Dorina, graţie unui sponsor care a vrut să-şi păstreze anonimatul... Şi-mi povesteşte, acum, relaxată, Alina: „La absolvirea gimnaziului, tata ne-a spus: «Eu v-am ţinut la şcoală până aici. Mai mult, nu pot. Treaba voastră ce faceţi.» Alina, ca soră mai mare (cu un an!) devenise, brusc, cap de familie. Şi a decis: vom continua. „Pasării oarbe îi face Dumnezeu cuib”, îmi spunea cineva, aflând acest caz, „o vorbă de la bunica”. Un „cuib” a fost, pentru Alina şi sora ei, internatul Liceului de Artă. Şi un singur prânz, pe care-l mâncau împreună... La un spectacol de sfârşit de an, la Liceu, era pe scenă, primea un premiu, când profesorul ei de teatru, actorul Doru Aftanasiu, i-a spus să coboare şi să meargă în sală, că se va întâlni cu cineva, care vrea să o cunoască… “Am mers, povesteşte Alina, pe culoar era semiîntuneric, eram şi emoţionată şi, la un moment dat, am văzut un domn şi o doamnă care se uitau intens la mine, iar doamna a zis: «Uite, asta-i pupila noastră…» Dar nu m-au oprit, să-mi spună ceva…, iar eu nici nu le-am distins bine chipurile.”
Alt „cuib” a fost, la Bucureşti, căminul studenţesc al Academiei de Teatru. „Până a obţine bursă, n-am ştiut niciodată cine mi-a plătit taxe