Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2013 ar putea fi stabilit cursul de conversie pentru trecerea creditelor în lei la credite în valută

Publicat in Capital, duminică 7 noiembrie 2010 ·

Creditele în lei se vor converti, în momentul trecerii la moneda unică europeană, preconizată pentru 2015, în credite în euro, pe baza unui curs de conversie ce va fi stabilit cu doi ani înainte, a declarat duminică, la un post privat de televiziune, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

'Creditele în lei se vor converti în credite în euro, la cursul pe care îl va stabili, cu doi ani înainte, Banca Naţională, cu Guvernul, cu Uniunea Europeană şi cu pieţele. Aşa va rezulta cursul de conversie.(...). Când se va intra în zona, în antecamera, de aderare la euro, se anunţă un curs, care nu trebuie să rămână bătut în cuie, şi va putea să varieze în anumite marje', a explicat Isărescu.

Întrebat dacă România a căzut pradă creditării în euro, guvernatorul BNR a negat acest lucru şi a explicat că aproape jumătate din creditarea din România s-a făcut în lei şi, din cealaltă jumătate, o mare parte este legată de operaţiuni de comerţ exterior.

'Ar fi chiar riscant ca aceste creditări (n.r pentru operaţiuni de comerţ exterior) să se facă în moneda naţională, pentru că atunci riscul valutar ar apărea în sens invesrs. Când facem o asemenea apreciere că creditarea e dominantă în euro trebuie să scoatem cam 25-30 la sută cât este ponderea comerţului exterior în PIB-ul României, deoarece o creditare în acea zonă în euro este aproape normală. Aş mai spune că, din punct de vedere al creditelor pe termen lung legate de domeniul imobiliar, de construcţia de locuinţe, este riscant ca aceasta să se întâmple în euro, nu sugerăm acest lucru, dar, deocamdată băncile din România nu au resurse în lei pe termen lung', a precizat Mugur Isărescu.

El a adăugat că a acorda credite pe termen lung în valută este riscantă pentru finanţarea de locuinţe, dar nu mai riscantă decât a face finanţare pe termen lung în lei, în condiţii

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală. Regulile sunt stricte, iar termenele scurte, ceea ce poate genera costuri mari. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto

News.ro acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, după o vizită făcută la Uzina Dacia de la Mioveni, că în prezent, cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală, unde ”regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate gen

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 54 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°