Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorul, ultima şansă de salvare de la faliment pentru Flanco

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 mai 2010 ·

După intrarea în insolvenţă, reorganizarea judiciară a unei firme are nevoie de o infuzie „sănătoasă” de capital, pentru a avea succes. În acest punct se află retailerul IT&C Flanco. Sursa: Adrian Scutariu

Retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco se află în căutarea un investitor care să-l susţină financiar în planul de reorganizare. Acesta este, spun specialiştii, momentul decisiv pentru o companie aflată în procedură de insolvenţă - ori găseşte o sursă pregătită să aducă o infuzie de capital pentru finanţarea activităţii, ori sfârşeşte în faliment.

Căutarea finanţării este însă un proces anevoios. „În România sunt foarte puţini care vor să investească în această perioadă, mai ales în companii cu probleme. O şansă ar fi fondurile specializate pe acest tip de companii sau creditorii, care sunt direct interesaţi în redresarea firmei”, explică Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).

Între ciocan şi nicovală

Reprezentanţii Flanco negociază, în prezent, cu cinci companii, printre care se numără şi un fond de investiţii. Noul finanţator ar urma să preia pachetul de control în schimbul unei infuzii de capital pentru finanţarea activităţii.

Fiecare dintre variante are un scenariu de redresare diferit - acestea vor fi propuse băncilor, principalii creditori ai companiei, care vor trebui să aleagă. Dacă vor fi respinse, compania va intra în faliment.

„Creditorii au două opţiuni. Fie votează planul de reorganizare, fie aleg falimentul. Noi încercăm să le minimizăm pierderile”, a spus Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul ju diciar al Flanco.

Valoarea de lichidare în ipoteza falimentului Flanco este de 7,5 milioane de euro, potrivit unui proces-verbal întocmit după o şedinţă a creditor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 33 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 49 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°