Astăzi debutează în Congresul american audierile controversate pe tema radicalizării musulmanilor din Statele Unite, convocate de congresmanul republican Peter T. King, o iniţiativă dur criticată de minorităţile religioase şi calificate de opozanţi drept o revenire a \"McCarthysmului\" în societatea americană, scrie cotidianul New York Times. Sursa: AP
King, care este preşedintele comisiei de securitate internă din Camera Reprezentanţilor, susţine că urmăreşte prin aceste audieri să aprecieze amploarea ameninţării reprezentate de fundamentalismul islamic pe teritoriul Statelor Unite.
Comunitatea musulmană din SUA, precum şi mai mulţi reprezentanţi ai agenţiilor de securitate, se tem că aceste audieri, derulate sub titulatura "Amploarea radicalizării în rândul comunităţii musulmane şi răspunsul comunităţii", ar putea intensifica sentimentele de islamofobie în rândul americanilor. Ieri, un grup de rabini a anunţat că va demara o campanie de televiziune intitulată "Rămânem împreună: Rabinii se pronunţă împotriva islamofobiei" prin care vor să denunţe iniţiativa lui King. Congresmanul s-a aflat în ultima perioadă sub presiune constantă pentru a amâna audierile sau a le extinde scopul pentru a nu lăsa impresia că vizează o singură comunitate religioasă.
Autorităţile din domeniul securităţii au avertizat că mizează pe mulţi informatori din rândul comunităţii musulmane din SUA în lupta împotriva terorismului. În condiţiile în care mulţi dintre aceşti colaboratori sunt deja destul de reticenţi în a coopera cu forţele de ordine, oficialii se tem că după aceste audieri informatorii ar putea renunţa cu totul, pe fondul reacţiilor virulente pe care le va genera în rândul musulmanilor americani.
Martorii lui King
Printre cei audiaţi se vor număra Leroy Baca, şeriful comitatului Los Angeles, un bun cunoscător al comunităţii m