Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei fotografii care aruncă în aer Rechizitoriul din "Dosarul Elodia"

Publicat in Cotidianul, luni 22 aprilie 2013 ·

Ancheta noastră scoate acum la iveală alte trei dovezi că Rechizitoriul din „Dosarul Elodia” a fost prefabricat de procurori, astfel încît poliţistul Cristian Cioacă să fie trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale. Proba prezentată mai jos poate duce la retrimiterea dosarului la Parchetul general petru reluarea întregii anchete!

Cititorii noştri îşi amintesc, desigur, că, în urmă cu puţin timp, am publicat dovada că PREŞUL DE BAIE, găsit de procurori în rîpa din Poiana Braşov, alături de alte obiecte care se presupuneau a fi din casa soţilor Elodia Ghinescu şi Cristian Cioacă, nu putea fi cel găsit în apartamentelor celor doi, aşa cum se susţine în Rechizitoriu! Chiar a doua zi, procurorul Marius Iacob, care a efectuat aproape întreaga anchetă, a recunoscut că supoziţia din Rechizitoriu este greşită, precizînd că acel PREŞ DE BAIE este altul decît cel identificat în apartamentul Elodiei din Braşov!

Să analizăm împreună aceste trei noi dovezi care arată cum s-a făcut ancheta în cel mai mediatizat caz de omor deosebit de grav din istoria Justiţiei noastre.

1. BAVETA DIN RÎPĂ ERA CEA DIN CASA MAMEI ELODIEI!

Iată că acum ies la iveală alte trei dovezi care arată că „probele zdrobitoare” ce l-au trimis după gratii pe Cristian Cioacă nu sînt decît „făcături” menite să-l determine pe acesta să recunoască o crimă pe care el spune că nu a comis-o.

În dosarul cauzei, „probele” găsite în rîpa din Poiana Braşov la data de 8 octombrie 2007 sînt considerate ca fiind decisive în dovedirea crimei. Este vorba despre mai multe obiecte aruncate printre copaci, despre care s-a susţinut că s-ar fi aflat în casa Elodiei pînă în ziua dispariţiei sale, fiind aruncate în rîpa din Poiana Braşov, după comiterea „crimei” din noaptea de 29-30 august 2007, de către Cristian Cioacă pentru a-şi ascunde fapta.

Între aceste obiecte se aflau: mai multe reviste

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 54 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°