Ce-ar fi dacă noii hegemonii germane în Uniunea Europeană i s-ar opune, prin absolut, o nouă alianţă latină? Ideea poate părea absolut nebunească, dacă nu am şti că pe timp de criză sunt permise toate nebuniile. De fapt, acestea devin singurele cu valoare de evidenţă. Asemeni teoriei emise, demult, în 1945, de Kozev, şi reluată, astăzi de filofosul italian Giorgio Agamben.
Presseurop a publicat la sfărşitul săptămânii trecute acest articol, care nu încetează de atunci să facă valuri....
În 1947, Aleksandr Kožev (născut Aleksandr Vladimirovič Koževnikov), un filosof care ocupa în acelaşi timp un post de înalt funcţionar al statului francez, a publicat un eseu intitulat Imperiul latinSchiţă a unei doctrine a politicii franceze, un eseu adresat generalului Charlles de Gaulle. Acest eseu este acum de actualitate, şi merită studiat cu atenţie.
Dând dovadă de o clarviziune remarcabilă, Kožev susţinea că Germania avea să devină principala putere economică europeană, reducând Franţa la rangul de putere secundară în Europa Occidentală. Kožev a întrevăzut cu luciditate sfârşitul statelor-naţiune care determinaseră până atunci istoria Europei: aşa cum statul naţional modern apăruse în urma declinului formaţiunilor politice feudale, statele-naţiune trebuiau în mod inevitabil să lase locul unor formaţiuni politice transnaţionale, pe care Kožev le numea "imperii". Iar potrivit acestuia, "imperiile" moderne nu se vor mai putea baza pe o unitate abstractă, indiferentă faţă de legăturile reale de cultură, limbă, stil de viaţă şi religie: ci – precum cele care le avea în faţa ochilor, Imperiul anglo-saxon (SUA şi Anglia) sau Imperiul sovietic – vor trebui să fie "unităţi politice transnaţionale, dar alcătuite din naţiuni asemănătoare".
Din acest motiv, Kožev propunea Franţei să se plaseze în fruntea unui "imperiu latin", care ar fi unit economic şi politic cele
