Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatorii vor reţine contribuţiile pentru drepturile de autor şi le vor vira la buget

Publicat in Romania Libera, duminică 5 septembrie 2010 ·

Persoanele care obţin venituri din drept de autor şi cele care lucrează pe convenţii civile nu vor mai trebui să depună declaraţiile şi să facă plata contribuţiilor, obligaţia urmând să revină angajatorilor şi să se aplice prin stopaj la sursă, potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, transmite Mediafax.

"Cei care obţin venituri din drept de autor şi cei care lucrează pe convenţii civile nu mai sunt obligaţi să meargă să depună declaraţie şi să facă plata. Se va modifica şi se va aplica metoda stopajului la sursă, adică angajatorii vor reţine banii şi-i vor vira la buget, e metoda cea mai eficientă, adică mai rapidă şi cu costurile cele mai mici. Modificarea se va face tot prin ordonanţă de urgenţă, noi avem termen ca miercuri să intre în Guvern şi să apară aceste modificări", a afirmat Ialomiţianu, la Interviurile Gândul.

Întrebat dacă angajatorii vor "uita" să vireze banii la buget, Ialomiţianu a spus că este vorba de o răspundere penală şi se va aplica legea.

Totodată, întrebat cine va opera stopajul la sursă în cazul maneliştilor, spre exemplu, care câştigă mii de euro pe lună, dar nu plătesc taxe la buget, Ialomiţianu a spus că există o modificare a Codului de Procedură privind introducerea metodelor indirecte de control, în funcţie de avere, şi că orice avere trebuie să aibă o sursă de finanţare, în funcţie de banii din conturi.

"Sigur că întotdeauna există o posibilitate de a scăpa, într-un timp scurt sau lung. Dar noi trebuie să venim cu nişte metode de verificare pentru a depista acele persoane care se sustrag de la plata impozitelor", a spus el.

Ialomiţianu a răspuns astfel unei întrebări care se referea la cei care vor ţin banii în conturi în străinătate sau "la saltea".

"Nu, nu este vorba de a trimite inspectorii la nunţi sau alte lucruri de genul acesta, este vorba de nişte metode pe care le aplică toate ţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 40 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 37 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 47 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 31 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 31 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 31 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum o ora
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°