Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la freză la cratiță. Povestea unui stomatolog cu experiență care s-a făcut bucătar pentru că nu-i mai ajungeau banii!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 iunie 2013 ·

Un medic stomatolog cu 30 de ani experiență a decis să facă reconversie profesională pentru a se descurca mai bine cu banii. În prezent, urmează un curs de bucătar și vrea să-și deschidă o afacere în domeniu. Sursa: Arhiva EvZ

Didina Barbălată s-a născut în Republica Moldova și a absolvit Facultatea de Stomatologie de la Chișinău, în 1986. Medicul a făcut și armata și a ajuns să se îngrijească de sănătatea dentară a militarilor din cadrul Aerodromului Internațional de la Mărculești, unde a efectuat mai multe intervenții complicate.

„Am lucrat timp de 18 ani în cadrul Aerodromului International de la Mărculești, un important punct strategic, unde am fost medic stomatolog. Niciun bărbat din familie nu a facut armata, dar am făcut eu, ca femeie. Am facut chiar și urgențe medicale în acea unitate, având grijă de sute de ofițeri, aviatori, militari în termen, dar si de reprezentanții delegatiilor care veneau în vizită. Îmi amintesc zâmbind de momentul când a trebuit să cos pleoapa unui oficial străin care s-a lovit cand juca volei", a declarat Didina Barbălată, pentru BZI.

În urma restructurărilor care au avut loc în unitate, femeia a trebuit să-și găsească un alt loc de muncă. Așa că a venit în România, la Iași, unde a obținut cetățenia română. Timp de trei a ani a lucrat într-un cabinet stomatologic la Iași. Totul a mers bine, până când a venit criza, așa că femeia s-a văzut în situația de a se reorienta profesional. Profitând de talentul ei în domeniul culinar, doctorița a decis să facă și un curs de perfecționare în domeniu.

„Nu stau degeaba, organizez mese festive, gătesc după rețete tradiționale rusești pentru prieteni”. Didina intenționează să-și deschidă propriul restaurant cu specific rusesc. „Urmez cursuri pentru că îmi trebuie baza, să învăț cum să aranjez o farfurie. De asemenea, aici am reușit să învăț un pic de management, cum să țin afa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 10 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 37 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°