Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preparatele din tofu, delicatese vegetale

Publicat in GAZETA de SUD, marți 13 ianuarie 2009 ·

Tofu nu este unul dintre ingredientele folosite des pentru gătit, însă, dacă este preparat cum trebuie, constituie o foarte bună alternativă la carne.Multe persoane evită să gătească tofu pentru simplul fapt că nu prea ştiu cum anume să îl pregătească. La prima vedere, tofu nu este decât o bucată de materie nedefinită. Aspectul acestui aliment îi face pe mulţi să dea înapoi de la a-l cumpăra, gândindu-se că aşa ceva nu poate să se gătească uşor sau, mai mult, să aibă un gust bun. Ideea este greşită. De fapt, nu trebuie să fii vegetarian ca să savurezi un preparat cu tofu, căci acest aliment va încânta chiar şi papilele gustative ale celui mai pretenţios gurmand carnivor. Ce este tofu Tofu este denumirea sub care este cunoscută brânza de soia chinezească. Există şi tofu japonez sau „mătăsos“, un fel de tofu foarte moale, cu o textură fină. Acest aliment se găseşte în magazine sub diferite forme, de la sortimente foarte moi şi până la cele tari. Primele sunt ideale pentru prepararea sosurilor şi a terciurilor, în timp ce brânza tofu mai dură poate fi coaptă, prăjită pe grătar sau preparată în cuptor, întrucât are o textură asemănătoare cu cea a cărnii şi poate fi tăiată bucăţi. După ce aţi deschis cutia, este indicat să consumaţi brânza de soia imediat, întocmai ca în cazul cărnii proaspete. Pentru a-l menţine proaspăt, aveţi grijă ca alimentul să stea în apă sau în sucuri cu mirodenii. Dacă este nevoie să completaţi lichidul din cutia sau recipientul în care păstraţi tofu, apa de la robinet sau apa plată va fi suficientă. Dacă doriţi, puteţi chiar marina tofu. Pentru că absoarbe lichidele foarte uşor, cele mai bune alegeri pentru păstrarea brânzei de soia sunt supele şi marinatele puţin uleioase. Este bine să ştiţi că tofu în esenţă nu are nici o aromă particulară, aşa că puteţi adăuga orice fel de marinată, în funcţie de preferinţele dumneavoastră. Uşor de prepa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile

Mediafax acum 16 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 35 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 23 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 50 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°