În mijlocul negocierilor cu sindicatele pe marginea memorandumului cu FMI privind măsurile de austeritate, Consiliul Economic şi Social (CES), prin preşedintele său, Florian Costache, este pus sub semnul îndoielii.
Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, pune validarea lui Florian Costache în funcţia de preşedinte al CES, comisă de Parlament (coincidenţă!?) în urmă cu o lună, pe seama "manevrelor" de care Guvernul are nevoie pentru a obţine lejer avizul CES pentru toate "formulele de austeritate" pe care le-ar propune. "Este regretabil că din cauza unor manevre s-a ajuns la această situaţie aberantă, de validare a unei persoane condamnate şi dovedite că a făcut poliţie politică.
Este un semnal prost dat atât pentru Parlament, cât şi pentru partenerii sociali. E adevărat că a fost amnistiat, deci validarea în funcţie nu e ilegală. Dar este imoral să validezi pentru o asemenea funcţie un condamnat la puşcărie ca să fie vârful dialogului social în România, deşi sunt persoane participante la dialogul social de pe partea patronatului care pot să asigure calitativ această funcţie şi care nu au aceste puncte negre în carieră.
Este o bilă neagră pentru Parlament şi Guvernul României. Există o hotărâre judecătorească de condamnare, există o executare în puşcărie, iar chestiunea cu CNSAS este cireaşa de pe tort. Faptul că în închisoare Florian Costache a fost şi ciripitor şi a făcut poliţie politică arată calitatea persoanei respective. Validarea dispusă luna trecută este şi o dovadă a faptului că parlamentarii nu prea citesc documente.
Raporturile Comisiilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au propus invalidarea, dar din cauza unei manevre tipice parlamentare s-a citit numai raportul, nu şi motivarea, pentru că, dacă s-ar fi citit, Florian Costache nu ar fi fost validat, deoarece el este şantajabil, iar în c