Municipalitatea locală a dorit să semnaleze faptul că a depus toate diligenţele către instituţiile competente prin care a semnalat situaţia de la Liceul de Arte, acolo unde profesorii nu au mai primit salariile din luna iunie.
CITIŢI ŞI:
VIDEO Scandal la Liceul de Arte. Profesori neplătiți de aproape 3 luni
Singurul dascăl cu 10 din judeţul Sibiu: pot fi doar suplinitoare!
„În dorința unei corecte informări, menționăm că atât situația existentă la Liceul de Arte cât și situația în care se vor regăsi în următoarea perioadă alte 36 de unități de învățământ preuniversitar de stat se datorează unor inadvertențe legislative referitoare la salarizarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat. Pentru soluționarea situației astfel create, primarul Sibiului a depus toate diligențele, în acest sens adresându-se Instituției Prefectului județului Sibiu, Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației și Cercetării precum și direct Primului Ministru al României, dl. Emil Boc”, spune Mirela Gligore de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu.
Aceasta a mai declarat că imediat ce instituțiile menționate mai sus vor comunica soluția legală pentru această situație, municipalitatea va lua măsurile care se impun.
Până atunci profesorii de la Arte rămân în continuare cu buzunarele goale.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: