"De cinci ori a fost aranjat geamantanul. Pana la urma s-a decis: Anna pleaca in rochia neagra cu picaturi albe, iar gulerul alb din pichet, mansetele albe, cordonul tot alb. Accesorii: palarie alba, geanta alba, pantofi negri. La patruzeci si noua de ani arata tanara si patrunzatoare. In ajunul plecarii, Anna Petrovna era daramata: toata ziua a umblat inlacrimata, cu pastila de validol sub limba: Dar daca nu reusim sa ne intalnim? Daca el nu ma va recunoaste? Au trecut douazeci de ani! (...)
Trenul se apropia de gara principala din Bucuresti. Prin fereastra se vedea cum se misca domol platforma plina de cei ce-i asteptau pe cei din tren. O tanara mama cu copilul in brate, o pereche in varsta, tineri cu infatisare de sportivi, barbati cu buchete de flori.
Nimic nu-si mai aminteste Anna. Si-a pierdut cunostiinta. In cateva minute, o salvare a oprit pe platforma, iar medicii au scos-o pe Anna pe targa din vagon (...). Un barbat inalt, ras in cap, cu aspect impresionant si cu un buchet de crini albi s-a prezentat: Teodor Balanica, astept pe cetateanca Anna Poretkaia. A urmat o scena muta: ghidul, fara sa scoata o vorba, a aratat cu degetul spre targa din salvarea deschisa'. Si asa, Teodor Balanica n-a apucat sa-o vada pe draga lui Anna, in rochia ei cea frumoasa.
In sufrageria sa din Drumul Taberei, asezat la masa, pensionarul Florea Neagu isi scoate ochelarii si se opreste din citit. Ii tremura vocea si parca i se umezesc ochii. Mereu il incearca emotiile astea cand tine in mana manuscrisul povestirii reale "Anna'. Simte ca are misiunea sa dea mai departe istoria Annei si a lui Balanica caci crede ca n-a ajuns intamplator la el. Si ne explica si de ce: odata, demult, in tinerete, el l-a cunoscut pe Teodor Balanica, ofiter si profesor universitar. Au lucrat impreuna. Nu-si imagina la vremea aia ca intr-o zi, peste multi si multi ani, il