* Mai multe zone ale ţării au fost inundate, s-a decretat cod roşu, mii de români au rămas izolaţi; nimic nou, la urma urmei: nu e prima dată şi nu va fi nici ultima, fiindcă, în acest mileniu, e puţin probabil să se rezolve problemele cu digurile şi cu alte elemente care fac românului viaţa mai uscată la vreme de inundaţie. Apa este elementul vieţii, pentru om, alături de om. Medicamentele fac bine, luate conform prescripţiei; când se depăşeşte doza, medicamentele nu mai fac bine, ci dimpotrivă. Cu apa e cam la fel: când se depăşeşte un anumit nivel (la nivelul de alarmare ne referim), nu-i mai satisface nici măcar pe cei din Sahel, care suferă de secetă, ci îi îneacă (bănuim că localnicii din zonele deşertice nu ştiu să înoate, că, dacă ar exista vreun bazin, l-ar goli toţi, dintr-o sorbire!)...
* După ploaie nu vine mereu soare, ca în textele unor şlagăre din muzica uşoară, ci inundaţie. Românii sunt mamifere adaptate tuturor condiţiilor de mediu, ei s-ar simţi bine până şi într-un vulcan, dacă ar avea mici, să-i facă în lavă; pe partea cu inundaţiile, ar fi normal să aibă, acum, solzi, aripioare şi branhii. Nici apele nu vin de ieri, de azi, de când cu reporterii speciali, care transmit în direct din bulboană: viitura a fost soră cu românul de-a lungul existenţei sale milenare. Mărturie stă şi o veche cronică pe pergament: "Măritu voevodu, mahmurulu, auzit-a în somnu groaznicu vuet şi pre stolnicul Novac întrebatu-l-a "Au ce e asta, stolnice?". "S-a spartu digulu, vin puhoaiele, năvală!". Voevodu luă paloşulu şi spus-a: "Otrăviţi fântânile!", apoi la loculu culcatu-s-a"...
* Ne aflăm în vâltoarea cotidianului şi a apelor care se retrag printre, pe sub, prin şi chiar peste casele unei localităţi rurale româneşti medii. De când râul şi-a ieşit din matcă, pe umerii locuitorilor apasă şi mai multe probleme; despre ele stăm de vorbă cu primarul,