Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Quayle: Coruptia poate afecta sansele Romaniei de a se integra in UE

Publicat in HotNews, sâmbătă 22 octombrie 2005 ·

Combaterea coruptiei, unul din ultimele mari obstacole ale Romaniei in calea integrarii in Uniunea Europeana, nu va afecta totusi procesul. Ambasadorul britanic Quinton Quayle ne imbarbateaza, spunand ca meritam sa facem parte din aceasta organizatie, in vreme ce ministrul roman al integrarii europene, Anca Boagiu, sustine ca ne-am schimbat si suntem pregatiti pentru aderare.

Comisia Europeana va prezenta la inceputul saptamanii viitoare rapoartele de monitorizare asupra progreselor realizate de Romania si Bulgaria in vederea aderarii la UE. In ansamblu, raportul Comisiei Europene se prefigureaza pozitiv pentru Romania si, conform zvonurilor care circula in ultima vreme in mediile avizate, ar putea accentua o detasare a Romaniei de Bulgaria.

Cu toate acestea, este posibila avansarea unor noi avertizari din partea oficialilor europeni pana la sfarsitul acestui an, inainte de redactarea raportului final de monitorizare din primavara viitoare. O asemenea scrisoare de avertizare ar urma sa precizeze clar ce trebuie sa faca Romania pentru a evita activarea clauzei de salvgardare.

Comisia Europeana a mentionat cateva puncte in scrisoarea de avertizare transmisa Bucurestiului in luna iunie, obligand autoritatile sa ia masuri concrete in aceste domenii. Raportul de marti va arata, printre altele, care este situatia in cazul acestor capitole problematice.

Cele sapte domenii identificate de CE au vizat impozitarea, drepturile de proprietate intelectuala, agricultura, achizitiile publice, reforma justitiei (mai ales combaterea coruptiei), mediul, concurenta (in special problema ajutoarelor de stat).

Daca aceste probleme nu vor fi rezolvate eficient si in timp util, exista riscul activarii clauzei de salvgardare, ceea ce ar implica amanarea aderarii efective a tarii pana in 2008 si pierderea unor sume importante ce ar r

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Buzău

News.ro acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Potrivit INFP, marţi, la ora 18:32:22, s-a produs în zona seismică Vrancea,

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 20 minute
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Proiectul privind reprezentarea minorităților naționale în CNSAS a fost adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede

Ziare.com acum 32 minute
Camera Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul Consiliului National pentru Studiere

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 22 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°