Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua lege a contabilităţii îi va aduce în legalitate pe contabilii „la negru“

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 11 mai 2011 ·

Preşedintele CECCAR explică principalele modificări din lege şi ce se va întâmpla pe piaţa contabililor.

Noua lege a contabilităţii, modificată prin ordonanţă de urgenţă a guvernului, face pentru prima oară o distincţie clară între procesele de organizare şi ţinere a contabilităţii, respectiv întocmire şi semnare. Astfel, sistemul românesc de contabilitate face un pas înainte către dereglementare, apropiinduse de şcoala de tip anglo-saxon, susţine Marin Toma, preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR). O noutate pe care legea contabilităţii o aduce este faptul că absolvenţii de studii economice superioare vor putea în acelaşi timp să organizeze şi să ţină contabilitatea, precum şi să întocmească şi să semneze situaţiile financiare la firmele care au afaceri de sub 35.000 de euro pe an. Până în prezent, doar membrii CECCAR puteau realiza toate cele patru operaţiuni. Aceste firme care vor angaja prin contract sau convenţie civilă absolvenţi de studii economice superioare pentru realizarea contabilităţii riscă foarte mult, în condiţiile în care aceşti absolvenţi vor fi responsabili nu numai cu ţinerea contabilităţii, ci şi cu întocmirea şi semnarea acesteia, menţionează Toma. "Ca întreprinzător, trebuie să fii aventurist să accepţi un asemenea lucru.Aş separa aceste două procese (organizarea şi ţinerea, respectiv întocmirea şi semnarea - n.red.), pentru că riscul este destul de mare.La companiile mari, doar cel care semnează răspunde. Spre exemplu, pentru o factură fictivă introdusă în costuri sunt răspunzători împreună şi întreprinzătorul, şi absolventul de studii economice superioare, pentru că este fals în acte, deci o infracţiune", spune Toma. Toma atrage atenţia şi asupra faptului că persoanele cu studii economice superioare care organizează şi conduc contabilitatea la persoanele juridice cu cifră de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 31 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 12 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°